Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia: Antonis Samaras remaniază Guvernul, numindu-l pe Venizelos ministru de Externe şi vicepremier

Publicat in Mediafax, marți 25 iunie 2013 ·

Premierul grec conservator Antonis Samaras a efectuat luni o remaniere guvernamentală, încredinţând mai multe portofolii aliatului său socialist şi numindu-l pe liderul Pasok Evangelos Venizelos şef al diplomaţiei şi vicepremier.

Potrivit listei noului Guvern, socialiştii din cadrul Pasok îşi consolidează prezenţa cu un sfert din portofolii, între care patru ministere în loc de două în Guvernul precedent, care a durat un an.

Remanierea are loc după plecarea, săptămâna trecută, a partidului stângii democratice Dimar, care s-a retras din coaliţie în urma unei crize provocate de decizia lui Samaras de a închide radio-televiziunea publică ERT, suprimând 2.700 de locuri de muncă.

La portofoliul-cheie al Finanţelor, care se ocupă de negocierile cu creditorii externi ai Greciei şi cu lansarea marilor reforme ale ţării, Yannis Stournaras rămâne cu întreaga sa echipă.

Fost ministru al Finanţelor şi artizan al restructurării datoriei greceşti în martie 2012 în Guvernul lui Lucas Papademos, Venizelos, în vârstă de 56 de ani, este un jurist membru notabil al Pasok de la sfârşitul anilor '80, care şi-a asumat mai multe portofolii ministeriale în guvernele succesive socialiste din anii '90 şi 2000.

El a fost ales preşedinte al Pasok în martie 2012, după demisia predecesorului său Giorgios Papandreou, din cauza crizei datoriei.

Noul Guvern al lui Samaras semnează revenirea altor doi miniştri socialişti, Michalis Chryssohoides la Infrastructură şi Reţeaua de Transporturi şi Yannis Maniatis la Ministerul Mediului şi Energiei. Amândoi sunt vechi membri ai Pasok, care au mai fost miniştri. Chrissohoides este creditat cu câştigarea bătăliei împotriva terorismului când se afla la conducerea poliţiei. Ulterior, când era la Dezvoltare, el s-a distins declarând că nu a citit memorandumul care leagă ţara de creditorii săi.

Ministerul Dezvoltării

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 50 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 34 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 25 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 24 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum 2 ore
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°