La mai puţin de jumătate de an de la un musical american (Across de universe), avem acum pe ecrane un musical francez. Vorbim de film, nu de cabaret, nici de spectacol pentru turişti. La mai puţin de jumătate de an de la un musical american (Across de universe), avem acum pe ecrane un musical francez. Vorbim de film, nu de cabaret, nici de spectacol pentru turişti. Musicalul ca gen cinematografic ia amploare şi se adresează tot mai mult tinerilor. Ca să vă conving să mergeţi să vedeţi un film absolut delicios “Les Chansons d’amours” ne vom uita puţin la musicalurile celebre de peste ani.
Pentru cei care au trecut de 30 de ani, filmele care intră în categoria musical sunt oarecum de sărbătoare. Pe vremuri, le puteai vedea la televizor doar de sărbători şi, oricum, atunci când era în program un film ca “Singin’ in the rain” sau “My fair lady” toată lumea se posta cuminte în faţa televizorului. Erau filme “sigure” şi pentru cenzura comunistă, şi pentru părinţii conservatori; copilul se putea uita liniştit fără să i se trezească vreun interes special (mai ales sexual).
De la Moulin Rouge încoace musicalurile au luat o altă turnură; au intrat în era MTV-ului şi s-au transformat în succesiuni de videoclipuri, colorate, ameţitoare, caleidoscop de emoţii şi de imagini. Ritmul a intrat pe fast forward, s-au schimbat poveştile (chiar dacă vorbim în continuare mai ales despre iubire), nu s-a mai temut nimeni să arate secvenţe de sex, morala a fost lăsată deoparte, iar actorii au început să cânte şi când nu se pricep sau, ca să se rezolve problema, cântăreţii s-au transformat în actori.
Nicole Kidman a şoptit în Moulin Rouge şi i-a fost super prelucrată interpretarea pe computer, dar apariţia ei a făcut toţi banii şi multe nominalizări la Oscar.
Renee Zellweger şi Catherine Zeta Jones au învăţat şi ele să cânte pentru C
