– Cît mai e pînă la Toronto? – Ba deloc, c-am ajuns. Te uiţi în jos: aşa şi era. Oraşul mare şi cadrilat, îl vezi, pe senin, cum zbori dinspre răsăritul mereu lăsat în urmă. Pentru că arareori nu mergi către vest, maimuţărind soarele, călătorule. Aşezat pe buza septentrională a Ontario-ului, cel mai primitor dintre cele cinci mari lacuri, oraşul luceşte în apus mai voios decît apele. Se pare că irochezii îşi dădeau rendez-vous în zonă, de aceea i-au spus Toronto, adică „loc de întîlnire“. Cealaltă etimologie, mai bacoviană, vine din Mohawk – „copaci stînd în apă“ – pentru a confirma cu anticipare că pînă şi originile cuvintelor se întîlnesc la Toronto. Toronto-ul este un mare sat, global de cît de multicultural e, şi nou ca banii care nu au apucat să îmbătrînească în rele şi în arte. Aşa că nu ar fi putut fi ocolit de-ai noştri – să fie ca la 70 de mii de emi-români în GTA, sau Greater Toronto Area, care îşi face reclama că este cel mai OK oraş din lume. Alte oraşe se cheamă cele mai frumoase, mai imperiale, mai fermecătoare, dar la Toronto e OK, după cum o confirmă un mic fragment de mică publicitate dintr-un ziar etnic local: „Varză murată la butoi. Puteţi să o cumpăraţi de la magazinul nostru, sau v-o delivrăm noi la domiciliul dvs., în GTA“. Se găsesc şi leuştean şi amandine, drob la Paşti şi curechi la Crăciun, de toate, vă rog! And that’s OK, too. Pentru cei care pot pronunţa „Aristiţa Popescu“ fără accent, această casă de departe se apropie de „acasă“ prin mijlocirea alcoolului ascuns. Ascuns în ţuica strecurată peste graniţe sau în şliboviţa sîrbească cumpărate de la monopolurile de stat ţinute sub ochean şi lacăt de guvernele provinciilor acestei ţări întinse pe plaja istoriei, că p’otestanţii nu se lasă văzuţi bînd afară de casă şi de stabilemente, că’s pruzi pînă şi să bea din pungă, şi, dacă nu poţi bea afară, n-ai voie să fumezi înăuntru, aşa că s