Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lazăr Comănescu a depus jurământul

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 15 aprilie 2008 · ·

Ministerul Afacerilor Externe are de azi un nou şef. Lazăr Comănescu a fost învestit în funcţie, după ce ieri, şeful statului a semnat decretul de numire, la propunerea premierului Călin Popescu Tăriceanu. Sursa: Rompres

"Desemnarea dumneavoastră este rezultatul unui consens, rapid obţinut, la nivelul instituţiilor care au atribuţiuni în a decide. Vreau să ştiţi de la mine aici şi publc ceea ce este de altfel arhicunoscut, dar mi se pare necesar a fi repetat. Priorităţile de politică externă ale României sunt neschimbate din 2005 până acum, iar în partea de mandat pe care o aveţi de îndeplinit în următoarele 10-12 luni avem de valorificat, în favoarea securităţii României, concluziile summit-ului NATO de la Bucureşti", a declarat preşedintele Traian Băsescu la învestirea în funcţie a lui Comănescu.

"Avem de valorificat calitatea de membru al UE, dar aici depinde foarte mult de colaborarea dumneavoastră cu colegii din cabinet, că nu ţine doar de performanţa diplomaţiei. Şi repet ceea ce spuneam anul trecut la întâlnirea cu ambasadorii şi consulii români, nevoia de a dezvolta o activitate consulară care să răspundă realităţilor actuale ale României", a continuat şeful statului.

Referitor la acest subiect, Comănescu a declarat că evaluarea consulatelor României în străinătate, începută de fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu, este prioritară. "Abordarea însăşi a problematicii consulare trebuie să difere de ceea ce a fost până acum", a mai precizat Comănescu.

În încheiere, Băsescu s-a declarat convins experienţa pe care o are Lazăr Comănescu îl îndreptăţeşte să spere la un mandat de succes în fruntea externelor.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:47

O numire rapidă

Fostul ambasador al României la UE Lazăr Comănescu va fi ministru de externe în locul luiAdrian Cioroianu. Premieru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°