Niciodată nu este prea târziu pentru a-ţi realiza visurile. De acest lucru s-a convins şi arbitrul prahovean Emil Bozieru, care a intrat în lumea „fluieraşilor" la 22 de ani, vârstă la care alţi colegi de-ai lui deja aveau vechime în domeniu.

I-a plăcut de mic fotbalul, însă nu l-a putut practica pentru că părinţii i-au cerut ca pe primul plan să fie învăţătura. Nu a renunţat, însă, niciodată la visul lui, iar când era la facultate, la Iaşi, a început şcoala de arbitraj, însă primul meci l-a asistat în Prahova. Deşi era printre cei mai în vârstă începători, ajutat de o condiţie fizică de invidiat, dar şi de o ambiţie de fier, Emil a recuperat într-o perioadă record timpul „pierdut", promovând în numai patru ani de la debut în Liga a III, performanţă pe care mulţi dintre colegi de-ai lui, cu vechime în arbitraj, n-au reuşit-o. Retrogradat de...vârstă! Dar toate au timpul lor, iar vârsta i-a fost şi duşman, văzându-se obligat ca în 2010, când a împlinit 35 de ani să se retragă din Liga a III-a, conform normelor Federaţiei Române de Fotbal (FRF), continuând să arbitreze la nivel judeţean. Îi rămân şi câteva vise neîndeplinite, printre care şi cel de a oficia o partidă alături de Pierluigi Colina, pe care-l consideră cel mai bun arbitru al tuturor timpurilor. Din ţară îl preferă pe asistentul Ionel Popa din Paşcani. Pentru maniera în care a condus meciurile a fost premiat, în 2009, de către Comisia Judeţeană de Arbitri Prahova ca fiind „Cel mai bun asistent", iar la retragere din Liga a III-a a primit de asemenea diplome de merit pentru obiectivitatea în activitatea sa. Profesor de matematică şi director de mai bine de opt ani de zile la Şcoala din Păcureţi, Emil Bozieru şi-a arătat calităţile de dascăl şi în rândul tinerilor pe care-i pregăteşte să intre în rândul cavalerilor fluierului. „Răspund direct de juniorii şi stagiarii prahoveni, pe care înainte de a-