Oricine are bani şi este pasionat de fotbal îşi poate cumpăra tricoul sub care a evoluat Marius Lăcătuş la naţională. Acesta, precum şi alte obiecte aparţinând artiştilor, cântăreţilor şi sportivilor recunoscuţi la nivel naţional, vor fi scoase la licitaţie vineri, la barul de noapte al hotelului Aro Palace. Aici se va desfăşura Gala de Caritate 2008, organizată în acest an de Rotary Club Braşov şi Rotary Citadel.
Amfitrioana evenimentului va fi în acest an prezentatoarea „Duminicii în familie”, Mihaela Rădulescu. Cele 200 de invitaţii au fost puse deja în vânzare contra sumei de 7 milioane bucata, iar organizatorii spun că mai toate au fost rezervate.
15.000 de euro –
garsoniera pentru nevoiaşi
Scopul pentru care cele două cluburi de obârşie englezească şi-au dat mâna o reprezintă soarta familiilor bătute de soartă. Rotarienii vor să construiască cu sprijinul Primăriei un bloc cu 30 de locuinţe pentru persoanele care au rămas - pe nepusă masă - fără casă. „Este un proiect prin care încercăm să ajutăm oamenii care în urma incendiilor, inundaţiilor, a cămătarilor sau a retrocedărilor au rămas fără agoniseala de o viaţă. Casele acestea sunt de tip modular şi au bucătărie, baie şi o cameră. Ele nu reprezintă decât o soluţia temporară până când aceşti oameni îşi vor găsi o locuinţă”, a declarat Victor Hoffmann (foto), preşedintele în curs al Rotary Club. Deocamdată nu a fost stabilită locaţia cartierului, însă Primăria ar avea disponibile două terenuri – unul în Bartolomeu, iar celălalt la ieşirea spre Hărman. Costul unei case este de 15.000 de euro, iar în prima fază rotarienii doresc să construiască 10 astfel de garsoniere. Oricine are bani şi este pasionat de fotbal îşi poate cumpăra tricoul sub care a evoluat Marius Lăcătuş la naţională. Acesta, precum şi alte obiecte aparţinând artiştilor, cântăreţilor şi sportivilor recunoscuţi la