Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu le faceţi munca mai uşoară infractorilor!

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 7 iulie 2010 ·

Este îndemnul poliţiei către braşovenii care locuiesc la parterul blocurilor sau care deschid uşa prin interfon necunoscuţilor. Cetăţenii din cartierul Astra au aflat ieri chiar de la agenţii de poliţie din Braşov cum să-şi păzească locuinţele de hoţi

Cetăţenii din Astra care au deschis ieri uşa casei scării fără să întrebe cine sună la interfon au fost mustraţi ieri de poliţişti. Într-o acţiune de prevenire a furturilor din locuinţe, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au avertizat că o uşă deschisă înseamnă că locuinţa unui vecin plecat de acasă ar putea fi spartă de hoţi. Locatarii care locuiesc la parterul blocurilor au fost sfătuiţi să nu lase ferestrele deschise pe timpul nopţii. „În primul rând e bine să nu permită accesul persoanelor străine în bloc, să nu lase geamurile întredeschise, uşa deschisă la plecarea din locuinţă. La plecarea din concediu ar trebui să stabilească cu vecinii un sistem de supraveghere, că să fie siguri că la întoarcere mai au toate bunurile”, ne spune Ruxandra Stanciu, de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Braşov.

Lumea se teme

Poliţiştii au împărţit pe stradă pliante cu informaţii pentru prevenirea furturilor din locuinţe şi au stat de vorbă cu oamenii. Bătrânii, mai ales, se tem pentru siguranţa lor. „Aveam termopane şi cu o şurubelniţă au forţat geamurile. Tocmai de asta mi-am luat căţeluşa. E ea mai bătrână, dar face faţă. Acum nu mai las geamurile deschise. Mai ales că într-o zi a venit copilul pe la 3.00 şi mi-a zis că a văzut patru bărbaţi pe la geamuri. Când plec de acasă las jaluzelele jos. Suntem foarte expuşi la parter, pentru că-s mulţi derbedei, mulţi tineri care nu au loc de muncă. Alaltăseară au venit patru inşi şi stăteau, aşa, pe bordură. Au încercat să deschidă duba pe care o are vecinul. Au văzut că nu se poate

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 36 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 21 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum 59 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 3 ore
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°