Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jolie, mai tare ca Bond

Publicat in Jurnalul, vineri 6 august 2010 ·

Fragilă, dar capabilă să tragă cu arma, să sară de pe clădiri şi să împartă pumni şi picioare în stânga şi-n dreapta mai ceva decât un bărbat. Angelina Jolie şi-a dorit să fie James Bond şi ceea ce părea a fi o simplă glumă făcută într-o discuţie cu Amy Pascal (co-preşedinta Sony Pictures) s-a transformat în realitate. "Eram la o întâlnire cu Amy Pascal acum câţiva ani şi în timpul conversaţiei noastre a menţionat că studiourile ei se pregăteau pentru un nou film cu James Bond. Am spus în glumă «Eu vreau să fiu Bond!». Asta a devenit gluma noastră secretă, dar mai târziu ea a descoperit scenariul pentru filmul actual", a povestit Angelina.

20 de milioane de dolari. Pentru rolul din cel mai recent film în care deţine rolul principal, "Salt", actriţa Angelina Jolie a încasat 20 de milioane de dolari. S-a ales cu o lovitură la cap în toiul acţiunii de pe platourile de filmare, pentru că a ţinut să-şi realizeze singură multe dintre cascadorii. Fata rea din viaţa reală s-a mulat perfect pe rolul Evelyn Salt, un spion sub acoperire, ofiţer operativ al CIA, a cărui loialitate este pusă la îndoială din momentul în care este acuzată că ar fi spion rus.

Scenariul a fost scris iniţial pentru Tom Cruise, care ar fi trebuit sa preia personajul Edwin Salt, dar se pare că acesta nu a fost convins de onorariul oferit. Atât de bine s-a descurcat Angelina în pielea spionului Salt încât regizorul Phillip Noyce a anunţat la premiera filmului că este inevitabilă o continuare a peliculei. Ameţit de succes, regizorul a declarat că va face tot posibilul ca în partea a doua Tom Cruise şi Ben Affleck să-şi joace personajele din Mission Imposible (Ethan Hunt), respectiv Jack Ryan din "The Summ of All Fears". Salt a adus încasări de 19,2 milioane de dolari în al doilea week-end de la lansarea pe marile ecrane nord-americane, iar din 6 august intră şi în cinematografele din Rom

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 9 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°