“Ce e un interviu pentru tine?
Pentru oricine ar trebui sa fie o modalitate de a investiga realitatea. Exista insa, din pacate, gazetari care incearca sa patrunda in memoria publicului agatati de numele unor personalitati. De aceea ei folosesc interviul numai pentru a atrage atentia asupra lor, neinteresindu-se cu adevarat de cel pe care il abordeaza, folosit doar ca un pretext de a se pune pe ei insisi in prim plan. Imi place sa-mi inchipui ca intrebarile mele au tintit spre zone de larg interes pentru contemporani, cit si pentru cei care vor veni dupa noi. As vrea sa sper ca aceste pagini sint niste documente ale constiintei romanesti dintre anii 1975-1982.
Dar citeodata te si joci cind dialoghezi cu oamenii.
Dovada chiar interviul acesta. Niciodata n-am suportat sa fiu excesiv de grav sau sa-i vad pe cei din jurul meu numai incrincenati, preocupati doar de cele mai importante probleme ale lumii. Viata are si partile ei amuzante si mi-a placut sa transform citeodata dialogurile mele cu oamenii in mici piese de teatru cit mai pline de verva, in care sa nu lipseasca surisul de pe buzele personajelor. De altfel, interviurile care imi plac cel mai mult sint acelea in care, chiar daca nu se stabileste cu fermitate drumul in viitor al umanitatii, se discuta totusi pe un ton afabil, uneori spiritual, despre ceea ce putem rezolva cu puterile noastre.
Nu-ti plac toate interviurile pe care le-ai luat?
Nu. Si o spun nu din falsa modestie. Ma grabesc sa te asigur ca vina nerealizarii lor mi se datoreste in exclusivitate. Poate din graba, poate din oboseala sau din nestiinta, n-am gasit cheia potrivita pentru interlocutorul meu. Cind o descopeream, era uneori prea tirziu. Vinatul zburase din bataia pustii.
Socotesti ca partenerii de discutie au fost un ÇvinatÈ pentru tine?
Nici pomeneala. Nu-mi sta in
