Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Matei Agathon, preşedintele FPTS: Până acum celor două companii implicate în accident trebuia să le fie ridicate licenţele

Publicat in Ziarul Financiar, joi 27 iunie 2013 ·

Dan Matei Agathon, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS) şi fost ministru al turismului, spune că după tragicul accident în care şi-au pierdut viaţa 18 români aflaţi în vacanţă în Muntenegru, ar fi trebuit să fie ridicate licenţele de turism şi transport ale agenţiilor de turism implicate. Mareea Comtur este agenţia de turism care a organizat circuitul în Muntenegru, iar Gregory Tour este compania de la care a închiriat un autocar pentru a transporta turiştii.

După acţiunile de verificare a agenţiilor de turism implicate în accidentul petrecut în Muntenegru, Mareea Comtur şi Gregory Tour, Autoritatea Naţională pentru Turism a constatat marţi că unul dintre punctele de lucru ale Mareea, cel din şoseaua Ştefan cel Mare, avea licenţa expirată. Autoritatea a sancţionat cu o amendă de 20.000 de lei compania.

„Odată ce şocul emoţional trece, din acel moment, organele statului trebuie să acţioneze imediat. Acum este momentul să facem ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Ce am învăţat din această tragedie? Că o schimbare legislativă este importantă în ceea ce priveşte transportul de persoane cu autocarul. Ministerul Transporturilor să emită reglementări care să spună în ce condiţii se face transport de persoane.“

Şofer de autocar nu trebuie să ajungă oricine, ci oameni care trec prin examinări profesioniste, aşa cum se întâmplă la piloţii de la Tarom, spune el.

„Autorităţile ar trebui să verifice modul în care se face instruirea şoferilor profesionişti de autocar şi în care se eliberează atestatele de transport. Să ne apropiem asupra modului în care sunt pregătiţi şoferii de autocar, în comunism treceau prin controale şi avize, tot felul de examinări. Acum avem 260 de centre de pregătire profesională în România, în Olanda sunt doar două. Deci avem centre de profit, nu de pregătire. Să se facă separat o şcoală

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 5 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°