Statul român vrea să preia rafinăria Arpechim de la Petrom prin intermediul combinatului chimic Oltchim şi să o dezvolte în parteneriat cu azerii de la SOCAR, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei Tudor Şerban, în cadrul Black Sea Energy and Economic Forum.
"După cum ştiţi, toate capacităţile de prelucreare a ţiţeiului din România au fost privatizate. Ne gândim să construim o rafinărie a statului român. Sunt ţări din zona caspică ce preferă relaţiile de la stat la stat în locul celor dintre firmele private", a spus Şerban, în cadrul forumului.
Ulterior, el a declarat presei că se referă la preluarea înapoi la stat a unei capacităţi de rafinare care nu mai reprezintă o prioritate pentru compania care a cumpărat-o, respectiv Arpechim.
Acesta a adăugat că România este singurul stat care a primit o ofertă dintr-o ţară caspică pentru livrarea a 7,3 miliarde de metri cubi gaze prin viitoarea conductă Nabucco, cu condiţia ca acest gazoduct să fie primul funcţional. Şerban a refuzat să nominalizeze statul caspic la care se referă.
Până în prezent, nu a fost semnat niciun contract între traderii de gaze şi ţările caspice privind transportul gazelor din Nabucco, ceea ce a determinat analiştii de profil să se îndoiască în privinţa existenţei unor cantităţi suficiente de gaze caspice pentru alimentarea capacităţii de 31 de miliarde de metri cubi a conducte.
Oficialii companiei azere de stat de petrol şi gaze, SOCAR, prezenţi la Bucureşti săptămâna trecută, şi-au afirmat disponibilitatea de a furniza,după construirea gazoductului Nabucco si stabilirea condiţiilor de colaborare, o parte din cantitatea necesara de gaz.