Cînd ai mult de lucru acasă, treci prin cîteva faze, mereu aceleaşi, dar pentru care niciodată nu te simţi destul de pregătit. Întîi, trăieşti un sentiment de imensă libertate, ţi se pare că ai tot timpul din lume şi poţi face absolut ce vrei.
Eşti propriul tău stăpîn, îţi stabileşti propriul program. Nimeni şi nimic nu te pot opri, nimeni nu te poate organiza sau nu-ţi poate impune ceva. Ziua se prefigurează clară şi senină, mustind de potenţial.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriuÎncepi cu cafeaua şi, eventual, cartea sau filmul de dimineaţă. Cafeaua îţi întăreşte senzaţia de putere şi potenţial, aroma ei te face să te simţi – vezi reclamele! – puternic şi gata de orice. Cît o sorbi, şi citeşti cîteva pagini, timpul disponibil se dilată: un timp al tău propriu, pe care-l poţi modela după imaginaţia şi dorinţele tale. Posibilităţile încă par nelimitate, cafeaua accelerează senzaţia, e o preaşteptare cu sufletul la gură, a ceva ce ţi se pare că nu va începe niciodată.
Starea ideală este tocmai cea de preaşteptare, în care încă ai toate şansele, nimic nu s-a făcut, nu ai optat pentru nici o variantă. Atunci chiar simţi că ai libertate.
Trece cafeaua şi te apuci de treabă. La început, ai spor, mintea ta e stăpînă pe ce are de făcut şi mulţumită că-şi stăpîneşte treaba. Te bucuri că înaintezi, că rezolvi situaţii nebănuite (cum ar fi o întorsătură de frază sau un sinonim la un cuvînt nepotrivit…).
După un timp, bucuria micilor victorii e umbrită de inevitabila rutină. Faci aceleaşi lucruri, aceleaşi gesturi de nenumărate ori: oricît de creativă ar fi munca, gesturile rutinei tot apar, nu pot fi ocolite.
În sinea ta, ştii foarte bine că fără ele nu ajungi, niciodată, la vreun rezultat final. Desigur, începuturile sînt fabuloase şi palpitante, dar cîte începuturi poţi co
