"Le petit Nicolas" (n. 1959) este un personaj mitic in spatiul francez, cumva ca marele Nicolae (1918-1989) in cel romanesc. Afara de tensiunea mitica din jurul lor si de obrazul cu desavarsire banal cu care au fost haraziti, totul ii desparte. Despre cel mare nu are rost sa vorbesc, nu doar pentru ca il stie toata lumea la noi, ci si pentru ca nu a fost folosit aici decat ca pretext ca sa aduc vorba despre despre celalalt: Micutul Nicolas este tandru, plin de haz, are o inocenta de-ti vine sa-l mananci si, in acelasi timp, bufeuri de Ghita-contra de te apuca pandaliile, este Copilul universal, amestec de Micul Print si de domnul Goe, de poezie si de pragmatism, de tupeu si de dragalasenie, de incapatanare proasta si de determinare matura. Nu stie sa faca vraji precum Harry Potter, nimeni nu vrea sa se identifice cu el, dar toata lumea, in Franta, il adora. Si asta, neintrerupt, de jumatate de veac incoace.

Putina istorie si oleaca de fiziologie: Le petit Nicolas este un personaj cu o fata literara (de a carei alcatuire s-a ocupat genialul, nemuritorul René Goscinny, creatorul - in calitate de scenarist de benzi desenate – al lui, intre altii, Astérix sau Iznogoud, vizirul) si una grafica, inchipuita de Jean-Jacques Sempé, caricaturistul ale carui linii simple, pline de duh, au ilustrat multe dintre marile reviste ale lumii, de la Paris Match la New York Times. Primele episoade din Le petit Nicolas au aparut in ziarul belgian Le Moustique, ca niste gaguri saptamanale, 28 la numar, semnate de Goscinny sub numele Agostini. Cum Sempé nu se simtea deloc bine in postura de grafician de benzi desenate, proiectul a fost abandonat. La cererea expresa a lui Henri Amouroux, personajul si aventurile sale au capatat o viata noua, fiind reluate in numarul de Paste 1959 al revistei Sud Ouest. Succesul a fost imediat, iar personajul a luat forma definitiva pe care i-o cun