Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că procurorii s-au deplasat în comune a pentru a verifica suspiciunile de fraudă după referendumul din 2012 pentru a nu pune oamenii "pe drumuri" şi au folosit Biblia deoarece procedura este obligatorie la audierea martorilor.
Ea a făcut aceste precizări la Şcoala de vară a TDL, care are loc la Eforie Nord, scrie Mediafax.
"Am văzut procurori care aveau biblii şi s-au dus în nişte comune şi au stat de vorbă cu oamenii. Procurorii s-au dus acolo ca să nu îi pună pe oamenii pe drumuri. Nu i-au chemat pe oameni la sediul Poliţiei sau la sediul Parchetului, dimpotrivă, tocmai pentru ca să nu îi pună să plătească autobuze, trenuri sau alte mijloace de transport, s-au dus ei acolo", a explicat aceasta.
Macovei a subliniat, de asemenea, că folosirea Bibliei de către procurori este legală şi obligatorie.
"De ce cu Biblia? A fost o minciună ce s-a spus că s-au dus cu Biblia ca să îi sperie. Nu. În Codul de Procedură Penală scrie foarte clar că orice martor, înainte de a depune mărturie, trebuie să jure pe Biblie, şi atunci au avut Biblia cu ei. Că eşti la procuror, că eşti la judecător, înainte de a depune mărturii, un martor trebuie să jure pe Biblie. Aceasta este explicaţia Bibliei. Foarte simplu", a arătat Monica Macovei.
Potrivit acesteia, ceea ce s-a întâmplat a fost absolut firesc.
"Cum să fac investigaţii altfel? S-au dus şi au întrebat oamenii după ce au jurat pe Biblie, ca martori. Este semnătura ta sau nu, de aici pleacă cercetările. (…) Ca să înţelegem exact ce a fost atunci şi de câte ori îl auzim iarăşi pe Ponta că minte să ştim ce să îi răspundem", a adăugat deputatul european.
Potrivit afirmaţiilor sale, comparaţia care se face între acest demers al procurorilor cu practici din timpul comunismului este "o masivă dezinformare, o minciună". "Exact invers se făcea în