Fabulos! Acest cuvînt caracterizează cel mai bine romanul “Bărbaţi care urăsc femeile” (primul din trilogia “Millenium” a scriitorului suedez Stieg Larsson). O carte de aproape şapte sute de pagini atît de captivantă, încît îţi pune în pericol orice altă activitate din clipa în care ai început s-o citeşti.

Are de toate: mister cît cuprinde, anchete laborioase, crime comise de ucigaşi în serie, personaje credibile şi o viziune amplă a societăţii suedeze contemporane, descrisă cu o precizie înmărmuritoare în multe dintre articulaţiile ei. Meseria de jurnalist pe care Stieg Larsson a profesat-o i-a îngăduit accesul în multe medii – de la cele mai umile pînă la cele mai elitiste, iar frecventarea lor l-a înarmat cu multe cunoştinţe, dar şi cu o profundă înţelegere a realităţii.
POVESTEA. Un industriaş de 82 de ani, Henrik Vanger, primeşte, de peste patru decenii, de ziua lui, o floare presată. La început, acesta era un cadou din partea adoratei sale nepoate Harriet. Dar, la 16 ani, fata a dispărut fără urmă din orăşelul Hedestad, unde locuia o mare parte a numeroasei familii Vanger. A fost răpită, violată şi apoi ucisă? A avut un accident de care n-a ştiut nimeni? Sau, pur şi simplu, a fugit şi s-a stabilit în altă parte, dorind să reteze orice legătură cu viaţa ei anterioară? De unde vine anual misterioasa floare presată? E cumva un semn din partea ucigaşului, care îşi sărbătoreşte astfel triumful pentru că nu a fost prins?
SITUAŢII. Nici ancheta poliţiei, nici cercetările personale pe care le-a întreprins Henrik V