La antrenamentul de ieri, de pe platoul Silver Mountain, steliştii au luat din nou contact cu zăpada. Ilie Stan i-a împărţit în trei grupe şi a ordonat un maraton de opt kilometri, fără opriri. În evidenţă a ieşit, ca şi la testul Gacon, Alex Bourceanu, care s-a descurcat cel mai bine, dar a atras şi ironii din partea colegilor.
Fără să vadă mingea, steliştii sunt alergaţi pe cărările din Poiana Braşov. Chiar şi aşa zâmbetele nu lipsesc de la şedinţele de pregătire, responsabili cu buna dispoziţie fiind Latovlevici, Martinovic şi Nikolic. Singurul care a părut ieri nemulţumit a fost Cristi Tănase. Motivul îl reprezintă chiar atitudinea căpitanului de echipă. Deşi Ilie Stan îi împărţise în trei grupe egale, Bourceanu a ieşit din rândul colegilor săi şi "a luat-o înainte", moment în care "Dodel" a răbufnit. "Fotografiaţi-l pe Bourceanu! Uitaţi, iar e cel mai bun, aleargă cel mai bine. Nu ne mai fotografiaţi pe noi", a spus ironic mijlocaşul stânga către fotoreporterii din jurul său.
I-a întrecut şi la testul Gacon
Prima oară când căpitanul Stelei a reuşit să iasă în evidenţă prin capacitatea sa fizică foarte bună a fost la testul programat de Ilie Stan chiar înainte de cantonament. Chiar dacă reuşise 23 de ture, la egalitate cu alţi cinci colegi, Bourceanu, poreclit mai nou Stallone, a dorit să mai alerge un palier, reuşind astfel să aibă cele mai bune rezultate. În ciuda faptului că nu a fost primul, Cristi Tănase a primit cele mai multe aprecieri la acel test, fiind unul dintre evidenţiaţii antrenorului Ilie Stan.
Istoria pare să se repete acum la munte, unde colegii săi cred că Alex Bourceanu le-o ia înainte la alergări pentru a se face remarcat şi ca lumea să observe că tocmai căpitanul echipei e cel mai bun din punct de vedere al rezistenţei fizice.
Lui Prepeliţă îi e dor de fetiţă
Andrei Prepeliţă a primit un cadou în preajma