Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: "Nu am avut şi nu am ce negocia, nici cu preşedintele României, nici cu altcineva"

Publicat in Bursa, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

* UPDATE

"Dacă peste un an voi constata că nu sunt cel mai bun candidat al USL, mă retrag singur. Este evident din toate sondajele, dar chiar toate, că această candidatură este o candidatură luată în seamă de toată opinia publică. Atunci pentru ce să discut despre ce se întâmplă şi neapărat se întâmplă rău", a declarat Crin Antonescu.

* UPDATE

Antonescu a declarat azi, privind declaraţiile lui Călin Popescu Tăriceanu: "Mi se pare întristător faptul că cineva care, din motive pe care nu le comentez, nu candidează la congres, nu a candidat la miniştri, nu a candidat la conducerea unui grup parlamentar, care nu foloseşte discuţiile permanente din forurile partidului în care este membru, pentru a putea propune, candida, face declaraţii de natură evident să afecteze poziţia şi imaginea PNL şi imaginea USL".

* UPDATE

Crin Antonescu a precizat: "Nu am niciun fel de problemă în ceea ce priveşte PNL, să facem şi alegeri primare, sau ce doreşte domnul Tăriceanu. Putem accepta orice. Nu putem să acceptăm însă ca unul sau altul dintre noi să calce în picioare, să irosească buna parte din muncă a zeci de mii de liberali, oameni care au construit cu multă dificultate actuala statură a PNL în administraţia locală, în Guvern, în conştiinţa publică propunându-ne un singur lucru, să nu avem nimic, să desfiinţăm tot ceea ce avem, să facem alegeri primare într-un an şi jumătate. Dar de ce să nu le facem acum?".

* UPDATE

Crin Antonescu a menţionat: "Tema candidatului la alegerile prezidenţiale din partea USl nu este o temă de actualitate, precum nici tema alegerilor prezidenţiale. Este o candidatură recunoscută de partenerii politici, de care opinia publică a luat act. Avem nişte alegeri care s-au desfăşurat recent şi în care am obţinut cel mai mare scor procentual dintre toţi aleşii din Senatul României".

* UPDATE

Preşedintele PNL a

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 48 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 33 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°