Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aradul sparge gheata Coalitiei

Publicat in HotNews, vineri 18 august 2006 ·

Biroul Executiv al PC Arad a decis, miercuri seara, ruperea protocolului de colaborare la nivel judetean in cadrul coalitiei de guvernare, dupa ce, in urma cu doua saptamani, cinci primari, trei viceprimari si 12 consilieri locali au parasit formatiunea pentru a se inscrie in PD.

Presedintele filialei conservatorilor, Cornelia Ardelean, considera ca prevederile protocolului nu au fost respectate la nivel local inca de la semnare, pentru ca "nu se organizau intalniri ale liderilor celor patru partide din coalitie pentru a dezbate problemele de interes judetean.

"Desi organizatia judeteana a PC a facut multiple demersuri in acest sens, ne-am izbit de lipsa de receptivitate din partea celor care ar fi trebuit sa fie partenerii nostri.

Ostilitatea manifestata de conducerea filialei PD fata de PC, manifestata inclusiv prin incalcarea in mod voit a prevederilor protocolului de colaborare prin racolarea unor alesi locali ai partidului nostru, este un alt motiv constatat.

De asemenea, din cauza lipsei de interes, manifestata de partenerii de coalitie, nu au putut fi prezentate si rezolvate propunerile filialei noastre privind problemele de administratie si infrastructura a comunitatilor locale, sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii, precum si rezolvarea unor probleme sociale", a declarat Cornelia Ardelean.

Liderii PD Arad sustin, insa, ca iesirea conservatorilor din coalitia locala nu va avea nici un efect. "Nu are cu ce sa ne afecteze, intelegerile cu PNL si UDMR raman valabile, chiar si fara PC.

Legat de acuzatiile aduse de conservatori Partidului Democrat, cum ca le-am racolat primarii, i-as sfatui pe acestia sa faca o analiza asupra cauzelor pentru care au fost abandonati in ultima vreme de multi membri importanti.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

AstraZeneca anunţă că retrage vaccinul COVID-19 în toată lumea. Anunţul vine la câteva luni după ce a recunoscut un efect secundar rar. Totuşi compania spune că retragerea este motivată de cererea scăzută

Mediafax acum o ora
Vaccinul nu mai poate fi utilizat în Uniunea Europeană după ce compania şi-a retras în mod voluntar „autorizaţia de introducere pe piaţă”. Cererea de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie şi a intrat în vigoare ieri. Cereri similare vor

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 47 minute
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară / Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat / Vremea în Bucureşti - HARTA

News.ro acum 35 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi î

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Cod galben de instabilitate atmosferică în 18 judeţe

Mediafax acum 22 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Braşov. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va ma

O realitate îngrijorătoare: conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. 9 din 10 femei au experimentat simptome fără să le recunoască

Ziare.com acum 35 minute
Reprezentanții Spitalului CF Timişoara atrag atenţia, miercuri, 8 mai, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, că statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare - conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. Potrivit medicilor,

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum 40 minute
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 21 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum 36 minute
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°