Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezmăţul erotic al medicilor de la Spitalul Militar din Focşani a rămas nepedepsit

Publicat in Adevarul, joi 10 octombrie 2013 ·

După cinci luni de anchetă, corpul de control al Ministerului Apărării Naţionale a constatat că faptele erau prescrise demult, întrucât fotografiile erau făcute în anul 2011.

Petrecerea „fierbinte” de la Spitalul Militar din Focşani, unde comandantul unităţii, medicul Constantin Adochiţei şi alţi colegi de-ai săi medici şi funcţionari au fost surprinşi în mai multe fotografii deocheate a rămas nepedepsită de conducerea Ministerului Apărării Naţionale.

În urma verificărilor făcute de Corpul de Control al ministrului Apărării, concluziile au fost că faptele erau prescrise, întrucât petrecerea a avut loc în anul 2011, fotografiile fiind făcute publice abia în aprilie 2011.

„Comisia a indicat faptul că, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în domeniul muncii, faptele săvârşite de personalul militar şi civil participant la incident nu mai pot fi sancţionate disciplinar. Şi acest lucru, din cauza faptului că de la data săvârşirii acestuia a trecut o perioadă mai mare de şase luni”, se arată într-un răspuns al Ministerului Apărării.

Reamintim că pe data de 15 aprilie presa locală şi naţională a dezvăluit faptul că medicul Constantin Adochiţei, comandantul Spitalului Militar din Focşani, care este şi chirurg la unitatea în cauză, a fost protagonistul unui dezmăţ cu femei dezbrăcate chiar în spitalul pe care îl conduce. Foto Dezmăţ la Spitalul Militar Focşani

Evenimentul ar fi avut loc cu ocazia aniversării unei colege, ocazie cu care petrecerea care a avut loc în biroul de Resurse Umane a fost condimentată nu numai cu bucate alese şi băuturi fine, ci şi cu un spectacol de striptease, oferit de aniversată.

În imagini se poate vedea cu angajata este dezbrăcată de una dintre colege până la sutien, totul întâmplându-se la doi paşi de saloanele pacienţilor.

Mai mult, medicul Adochiţei îi face cadou colegei blonde

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 4 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 2 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°