Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Luminiţa Beldean: „Relaţia cu pacientul presupune sinceritate“

Publicat in Adevarul, duminică 21 martie 2010 ·

Este medic primar pediatru şi endocrinolog, iar medicina înseamnă pentru ea atât meserie cât şi pasiune

Când te îndrepţi spre cabinetul unui medic, indiferent de natura specializării lui, te cuprind nişte emoţii bizare. Doamna doctor Beldean îţi schimbă imediat atitudinea, pentru că este o femeie calmă şi atentă la toate gesturile pe care le face.

Drumul până la Sibiu a fost unul lung. Este originară din Neamţ, facultatea a urmat-o la Iaşi, iar în anul II s-a transferat la Cluj, după care s-a căsătorit. A rămas la Cluj după facultate, dar imediat după revoluţie acest oraş devenise foarte aglormerat. A dat examenul naţional pentru întrare în specialitate în anul 2000 şi a ales un post la Sibiu.

„Nu vizitasem oraşul niciodată, dar fiind repartiţie naţională fiecare medic putea alege în funţie de ordinea mediilor. M-am bucurat să vin la Sibiu, deoarece îmi oferea un post în spital, ceea ce la vremea respectivă oferea mai multă siguranţă pentru evoluţia personală“ spune Luminiţa Beldean.

Medicină din altruism

Această profesie a fost o alegere făcută chiar de la vârsta de 14 ani, când a intrat la Liceul Sanitar din Bacău. „Nu ştiu dacă are legătură cu faptul că joaca preferată era de-a doctoriţa, dar tratam păpuşile făcute din cârpe. Permanent am fost preocupată să mă formez pentru a-i ajuta pe alţii, pentru a-i înţelege. Practicarea medicinei oferă şansa de a oferi. Pe mine asta cred că m-a ţinut în această profesie“, spune doamna doctor Beldean.

În 1998 s-a apropiat de cariera universitară, reuşind să dezvolte la Sibiu specializarea de asistenţă medicală (nursing). „Educaţia şi practica se împletesc. Nu m-am gândit la venituri. Mă bucur să ofer experienţa mea studenţilor mei. Îmi pare rău că nu am mai mult timp pentru ei“, spune ea.

Adoră să lucreze cu copiii

Este medic primar pediatru şi endocrinolog. Dacă la început pedi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 58 minute
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 22 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 34 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 14 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 42 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum o ora
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°