Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zona euro îşi ţine respiraţia (Le Point)

Publicat in rfi, luni 3 septembrie 2012 ·

Săptămâna aceasta, preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, va explica în ce condiţii instituţia sa va putea cumpăra obligaţiuni publice. E vorba de un plan crucial. Există aşteptări enorme de la reuniunea de joi a BCE, când Mario Draghi ar trebui să prezinte detaliile legate de noul plan de cumpărare masivă a titlurilor de stat din zona euro.

Planul este contestat în Germania. Recent, nervii au crescut între BCE şi Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), până la punctul în care Draghi s-a simţit nevoit să iasă la rampă şi să-şi apere în mass-media politica, un gest complet neobişnuit pentru oficialul citat.

Politica monetară "are uneori nevoie de măsuri excepţionale", mai ales atunci când pieţele sunt răvăşite de temeri iraţionale, a explicat el în săptămânalul german Die Zeit. Pentru a linişti Germania, el a reamintit că BCE ştie perfect că obiectivul său prioritar este păstrarea stabilităţii preţurilor, că instituţia va face alegeri conform statutului său independent şi că va acţiona în limitele mandatului său. Totuşi, Draghi a dat naştere unor speculaţii, după ce şi-a anulat participarea la conferinţa din Statele Unite a bancherilor centrali, invocând un "program de lucru încărcat".

Banca Centrală Europeană, care va revizui probabil în scădere previziunile de creştere economică pentru zona euro ar putea să scadă joi şi dobânda de referinţă. Alţi analişti prevăd că va menţine actualul nivel, fixat din iulie la 0,75%, deja un minim istoric. Analiştii aşteaptă însă mai ales detaliile planului de cumpărare de obligaţiuni.

Franţa susţine intervenţionismul BCE. "Când constatăm că există diferenţe atât de mari între nivelurile de dobândă la care se împrumută diferite ţări, fără a exista şi o justificare economică, poate fi un motiv pentru intervenţie", a precizat preşedintele francez, Francois Hollande.

BBC: Pentru prim

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 31 minute
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum o ora
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum 47 minute
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°