… cri-cri-cri, toamna gri, tare-s mic si necajit. Stiu, am mai folosit balada lui Toparceanu de relativ curand, mai exact pe 12 iulie, aici, « … inceputul sfarsitului (sindromul Tantalus) » in care, printre altele, spuneam cat de frustrant trebuie sa fie pentru liderii USL sa fie, precum Tantalus, atat de aproape si totusi atat de departe de satisfacerea poftelor. Ingaduiti-mi, totusi, sa revin cu o noua perspectiva asupra baladei cu pricina. Pentru ca, la o a doua vedere, Toparceanu nu scrie despre toamna, ci despre cum poti pierde frumos si castiga urat.
O lectie de care avem zilele astea mare nevoie atat noi cat si politicienii. O balada din care putem invata cu totii pentru a reactiona cum se cuvine in zilele care urmeaza.
Sa-ncepem cu balada. La o prima lectura, e vorba despre un greier usurel hipiot si zapacit, fara grija zilei de maine, « suprins » de o toamna uda, slaba si zaluda, la care s-ar fi cuvenit sa se-astepte si sa se pregateasca in consecinta. Si despre o furnica harnica, prevazatoare, care toata vara strange bob cu bob in loc sa se distreze precum greierasul. Concluzia de gimnaziu ? Furnica-i personajul « asa da », greierele, « asa nu » in gazeta de perete a scolii.
La o a doua lectura, insa, lucrurile se complica nitel, asa ca devin mai interesante. Da, greierele a pierdut, furnica a castigat – dar cum au facut-o fiecare ? Nu-mi spune ce-ai castigat sau ce-ai pierdut, spune-mi cum reactionezi in fata victoriei sau a esecului.
Sa-ncepem, precum Toparceanu, cu greierasul. Mic si pricajit cum e, « muiat in tus si pe-aripi pudrat cu bruma » isi identifica fara false pudori calculul gresit – « nu credeam c-ai sa mai vii inainte de Craciun, ca puteam si eu s-adun o graunta cat de mica ». Ba mai mult, nu incearca sa paseze responsabilitatea pe umerii altcuiva, nici macar pe cei ai furnicii. Isi vaita doar soarta – « tare-s mic s
