"Generatia pierduta - marturiseste Mircea Popovici intr-un interviu inserat de Grigore Ilisei in volumul Portrete in timp - avea o solidaritate. Ne bucuram reciproc de succesele literare, pentru ca ne simteam intr-un destin comun, rezultat al supravietuirii noastre dupa razboi". ...Da, intr-un pardesiu demodat se preumbla prin Iasi,de vreo sase decenii, un ins simpatic si bonom, galagios (ca muntenii) si meditativ (ca moldovenii). Anxios (citeodata), bucuros indeobste (ca te vede), anonim aproape, intrucit putina lume il stie, mai bine zis: il stia ca fiind unul si acelasi intru fiinta cu poetul Mircea Popovici. Premiat, in urma cu 62 de ani, de Fundatia Regala pentru Literatura, pentru cartea sa de debut "Izobare", el a ramas prin vreme si prin vremuri autorul acestei unice plachete, purtind un titlu a carui deslusire trebuie s-o cauti in dictionar. Dincolo de semnificatia stiintifica a termenului ("curba care uneste pe o diagrama punctele cu aceeasi presiune ale unui proces fizico-chimic; curba care uneste pe o harta geografica punctele cu aceeasi presiune atmosferica medie - cf. Dictionar de neologisme), Izobare este, cum autorul insusi o spune,"titlul unei carti de Mircea Popovici". Bucurestean sadea, "exilat" la Iasi, tinarul poet (avea 22 de ani) ar fi putut intra in urbea bahluviana cu tupeul gloriei rapide, conferita de un juriu din care faceau parte Tudor Vianu, Perpessicius, Camil Petrescu, Pompiliu Constantinescu, Ion Biberi, Petru Comarnescu. Prin timp, el ar fi avut cel putin gloria unor Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Pavel Chihaia, Magda Isanos si Eusebiu Camilar, pe care i-a devansat in palmares, dar premiatul I a preferat sa se abstraga contingentului literar, dedicindu-se profesiei de inginer proiectant (dupa ce cochetase si cu militaria, fiind coleg de arme si bagaje cu Eugen Barbu). De altfel, in absenta oricarui interes din partea autorului, v