•Sindicalistii i-au scris patronului din Cehia ca este autorul moral al asasinarii lui Sahleanu
Singura luare de pozitie a firmei cehe, referitoare la uciderea lui Virgil Sahleanu, s-a materializat intr-un fax, expediat pe 8 septembrie si semnat de Zdenek Zemek, presedintele Consiliului de Administratie al firmei Zelezarny Veseli.
In comunicat, conducerea firmei cehe afirma ca "in acest moment deosebit de trist, suntem nevoiti sa respingem cu hotarare orice fel de tentativa de a se face o legatura intre problemele privatizarii societatii si presupusul interes al societatii Zelezarny Veseli de inlaturare a domnului Sahleanu".
Totodata, Consiliul de Administratie al firmei cehe face apel la partea sensibila a sindicalistilor, folosind, insa, mijloace care frizeaza penibilul: "Asa cum am mentionat adeseori, orasul Veseli nad Moravou si imprejurimile acestuia au fost eliberate, in primavara anului 1945, de catre armata romana, fapt pentru care manifestam o simpatie deosebita fata de poporul roman".
Sindicatul din cadrul societatii, care va purta din acest moment numele lui Virgil Sahleanu, a dat un raspuns extrem de dur, pe masura, la aceasta luare de pozitie, intr-un comunicat pe care il redam integral: "Am primit faxul semnat de dumneavoastra, dar nu va putem multumi pentru o semnatura pusa pe un text ce nu poate fi expresia sincera a parerilor si sentimentelor pe care le aveti, daca aveti cumva si sentimente. Consideram ca ati comis o impietate adresindu-va familiei liderului nostru, Virgil Sahleanu, si salariatilor de la Tepro SA. Am fi avut toata stima pentru dumneavoastra daca ati fi cumparat legal pachetul majoritar de actiuni de la Tepro, gestionate de FPS Bucuresti, si daca am fi avut de castigat si noi si dumneavoastra de pe urma realizarii ulterioare a unor investitii capabile sa dezvolte si sa modernizeze productia. Cum,