Zilele trecute, cetăţeanul din mine, capul de locuitor care sunt, a fost insultat din nou la modul abject de Traian Băsescu.
O ziaristă îl întreabă la Bruxelles pe preşedinte dacă poate să ne dea amănunte despre preconizatul împrumut la FMI. Privire superioară din prezidiu. "Pot să vă dau, dar nu vreau. Hă-hă-hă." Replica este, iertaţi-mă, ca un scuipat în ochii tuturor. Ziarista nu întreba pentru ea. Întreba în numele opiniei publice, pe bună dreptate îngrijorată în legătură cu acest uriaş împrumut la care ne înhamă preşedintele. Domnul Băsescu ne-a înjurat nu o dată - "găozari", "ţigancă împuţită", "tonomate".
Recuzita de insulte este bogată ca buruienile şi excrementele de pe maidanul unde şi-a desăvârşit educaţia. Cum să-i replici? Cine se crede, încât ia în răspăr îngrijorările cele mai adânci ale ţării? Cu cât ne bagi datori, cămătarule? Pe câtă vreme ne amanetezi viaţa şi visele? Câte generaţii nenoroceşti? Câţi bani, ai fost întrebat, vrei şi de ce? Să răspunzi cu un superior hăhăit spaimei noastre pentru ziua de mâine nu-i o obrăznicie, ci o crimă.
"Mă nenorociţilor", scrie unul. "Mă slugile Motanului. Nu e în ţara asta nimeni care să-l bată pe Băse al nostru! Mă jigodiilor", scrie autodefinindu-se acelaşi. "Băse vă face pe toţi!" Păi dacă "ne face" pe toţi, te face, măi amărâtule, şi pe tine. De unde această umilinţă? Chiar crezi că într-o ţară cu 22 de milioane de suflete, unele risipite prin lume, nu e nimeni care să-l învingă pe idolul tău? Cine ţi-a sădit orgoliul de a fi atât de umil? Nefiind nimeni mai bun ca Băsescu, nici tu nu-i eşti superior. Cine te-a calificat pentru această sclavie sufletească?
Domnul Băsescu se lăuda cândva cu sinceritatea unui fante care vine de la o damă şi povesteşte cum i-a tras-o, că a făcut bani bişniţărind blugi. Făceau mulţi bişniţă şi mai ales cei care aveau posib
