Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătălie pentru şefia USR: Nicolae Manolescu contra Dan Mircea Cipariu

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 septembrie 2013 ·

Între 16 septembrie şi 7 octombrie, în toate fi lialele din Bucureşti şi din ţară au loc alegeri care vor culmina cu alegerea pentru următorii patru ani a preşedintelui Uniunii Scriitorilor.

1 /.

Uniunea Scriitorilor din România e în fierbere. Doar doi candidaţi îşi dispută funcţia cea mare, criticul literar Nicolae Manolescu, actualul preşedinte al USR, care îşi doreşte un al treilea mandat, şi poetul Dan Mircea Cipariu, cunoscut animator al vieţii culturalo-literare, care îşi doreşte cu tărie un prim mandat.

Pe lista doritorilor s-a mai aflat un personaj cu totul special, cunoscut bine în epoci de tristă amintire, şi care în platforma lui program îşi explica ţelul: "politici permanente de îmbogăţire şi mărire a patrimoniului obştesc drept bun comun"... Este vorba despre Corneliu Leu, a cărui candidatură a fost ulterior suspendată pe motiv că nu şi-a plătit cotizaţia pe anul trecut.

Un lucru e clar, trăim în ţara lui Caragiale, iar asta e cu atât mai vizibil, cu cât vorbim despre o uniune din care ar fi trebuit să facă şi el parte, dacă ar fi trăit azi. Sau nu...

"Voi realiza", "voi continua", "voi milita"...

Deşi lucrurile nu sunt deloc roz în domeniu, deşi vizibilitatea USR este mai mult decât ştearsă sau se aude de ea la "evenimente" precum desfiinţarea revistelor literare ori sediul transformat în cazinou etc., alegerile se desfăşoară ca la carte, cu o campanie electorală, cu lupte interne, contestaţii şi lungi liste de promisiuni care încep cu "voi realiza", "voi continua", "voi milita"...

Cei doi candidaţi care vor să-i conducă pe scriitorii români mizează pe atuuri total diferite. Nicolae Manolescu este unul dintre cei mai importanţi critici pe care i-a avut literatura română "de la origini şi până în prezent", iar Dan Mircea Cipariu îi opune abilitatea managerului de secol XXI. Cei doi se luptă de pe poziţii într-un fe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 10 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 9 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 13 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 12 ore
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” va fi mutată din cauza unor lucrări

Mediafax acum 13 ore
Staţia de autobuz „Aeroport Băneasa” din Bucureşti va fi mutată, luni, din cauza unor lucrări. ”Începând de luni, 13 mai, staţia de autobuz Aeroport Băneasa, aferentă liniilor 100, 203, 301, 304, 330, 335, 441, 441B, 442, 443, 444, 446, 447, 447B, 4

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°