Şoferului unui Nissan Micra a fost fotografiat duminică, pe o autostradă din Marea Britanie, transportând cu grijă două canapele pe plafonul maşinii, notează Daily Mail. Pentru că mergea foarte încet pentru a nu-şi pierde încărcătura, şoferul a fost claxonat de ceilalţi parteneri de trafic.
Foto: Daily Mail
„Maşina abia avea 50 km/h. Nu cred că ar fi riscat să meargă mai tare, ca să nu-i cadă canapelele. E ca o imagine din lumea a treia unde familiile îşi încarcă totul într-o şi pe o maşină”, a declarat un şofer care l-a depăşit pe conducătorul Nissanului. Potrivit acestuia, una dintre persoanele din maşină susţinea cu mâna încărcătura de pe maşină. „Nu aveau niciun grilaj pe maşină, doar un cearceaf pus să nu se zgârie capota. Făceau ceva foarte periculos. Şi se mai şi aflau pe o autostradă unde se circulă cu aproape 110 km/h unde puteau cauza mari probleme dacă acele canapele ajungeau pe carosabil”, a mai adăugat şoferul care a şi realizat fotografiile acestei maşini forţate la maxim.
„Astfel de şoferi prezintă un adevărat risc pentru ceilalţi participanţi la trafic. Chiar dacă încărcătura era legată, maşina nu era potrivită pentru transportul unor astfel piese de mobilă. O să încercăm să dăm de urma acestui şofer neatent”, a explicat şeful departamentului de trafic al Poliţiei din Devon şi Cownwall.
Şoferului unui Nissan Micra a fost fotografiat duminică, pe o autostradă din Marea Britanie, transportând cu grijă două canapele pe plafonul maşinii, notează Daily Mail. Pentru că mergea foarte încet pentru a nu-şi pierde încărcătura, şoferul a fost claxonat de ceilalţi parteneri de trafic.
Foto: Daily Mail
„Maşina abia avea 50 km/h. Nu cred că ar fi riscat să meargă mai tare, ca să nu-i cadă canapelele. E ca o imagine din lumea a treia unde familiile îşi încarcă totul într-o şi pe o maşină”, a declarat un şof