Prezentatorul jurnalului de dimineaţă de la Pro TV Mihai Dedu (43 de ani) se numără printre veteranii postului. Vedeta se trezeşte cu noaptea-n cap de 17 ani dar nu dă semne de oboseală. În spatele omului sobru de la ştiri se află un tată preocupat de Matei, băiatul său în vârstă de 10 ani.
„Adevărul": Prezinţi ştirile de dimineaţă de atâţia ani. N-ai obosit să te scoli dimineaţa?
Mihai Dedu: Mi-am format un mecanism după care funcţionez foarte bine. După o perioadă, organismul intră în rutină, aşa că acest program care implică trezitul la ora 3.00 dimineaţa este ceva normal.
Citiţi şi:
Florin Busuioc vedetă tv: „Ştampila «Busu de la meteo» mă onorează“
După 17 ani la Pro, mai poţi să te vezi într-un alt loc de muncă în viitor?
Nu m-am gândit niciodată la asta. Când eşti într-un loc în care te simţi bine, un loc care te reprezintă, nu te gândeşti să-l schimbi.
Dacă Mihai Dedu ar fi un brand, ce-ar promova?
Ar vorbi despre cât de important este să iubeşti copiii şi să preţuieşti bătrânii.
Ce-ţi vine în minte când te gândeşti la sediul din Pache Protopopescu?
Mă gândesc cât de tânăr eram acum 18 ani, când am ajuns prima oară aici.
Ai vreun cuvânt care să-ţi dea bătaie de cap pe post?
Sintagma „micuţa argentiniancă" mi-a dat probleme. Nu ştiu de ce, nu am reuşit niciodată să o pronunţ corect atunci când trebuie.
Ce i-ai spune unui tânăr care ar începe să lucreze în televiziune astăzi?
I-aş spune că este un domeniu fantastic, fascinant şi că, da, televiziunea este într-adevăr un microb. Pentru a-l simţi şi pentru a te bucura pe deplin de acest domeniu, trebuie să-ţi placă foarte mult. Este un loc unde nu există jumătăţi de măsură.
N-ai simţit nevoia, cu trecerea timpului, să renunţi la pupitrul de ştiri pentru o emisiune?
Nu mi-am pus niciodată această problemă. De-a lungul ti