Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine a înecat „flacăra democraţiei”, la Orşova: fostul ospătar Ion Manea îi turna la Securitate pe cei care voiau să treacă graniţa pe vremea lui Ceauşescu

Publicat in Gandul, duminică 22 iulie 2012 ·

Primarul PNL din Orşova, Ion Manea, cel care a aruncat în Dunăre o torţă purtată de doi tineri pdl-işti, sub numele de „flacăra democraţiei”, este un colaborator al fostei Securităţi. Tribunalul Bucureşti a admis, printr-o sentinţă definitivă, în 2008, verdictul dat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), prin care se constata că Ion Manea turna la Securitate sub numele de cod „Alin”.

Astfel, pe 16 iunie 1979, Ion Manea, pe atunci ospătar în Orşova, a semnat un angajament cu Securitatea, prin care se oferea să dea informaţii despre cetăţenii români şi străini care treceau prin portul Orşova, dar şi despre românii care încercau să fugă din România lui Ceauşescu. Numele său conspirativ era „Alin”.

Instanţa a constatat, pe baza verificărilor făcute de CNSAS în dosarul de la Securitate al lui Manea, că acesta şi-a turnat un coleg care a încercat să ajute un grup de tineri să iasă din ţară, dar şi pe un cetăţean care ţinea legătura cu fratele său stabilit în SUA.

Manea a mai turnat la Securitate şi pe un şofer de TIR sârb, stabilit în Republica Federală Germania, care avea relaţii cu o ospătăriţă şi intenţiona să se căsătorească cu ea. Sârbul transporta persoane în afara Orşovei şi „poseda sume mari de bani pe care îi cheltuia cu prietenii”, a raportat Manea Securităţii, care l-a luat în vizor pe şoferul de TIR.

Manea a mai avut sarcina să supravegheze o călăuză care ajuta tineri să treacă graniţa în Serbia. Călăuza, numită de securişti „Pavel”, ajutase trei tineri să ajungă la graniţă, dar acolo aceştia au fost prinşi de grăniceri. Manea a primit misiunea să observe dacă şi alte persoane mai apelau la călăuză.

Primarul PNL din Orşova, Ion Manea, cel care a aruncat în Dunăre o torţă purtată de doi tineri pdl-işti, sub numele de „flacăra democraţiei”, este un colaborator al fostei Securităţi. Tribunalul Bucu

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 18 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 18 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 21 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 33 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 59 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°