A treia generație a celebrului model Skoda Octavia urmează a fi prezentă, în premieră mondială, la viitoarea ediție a Salonului auto de la Geneva, care va avea loc la primăvară.
După a șaptea generație Volkswagen și noul Seat Leon, a venit rândul modelului Skoda Octavia, alt celebru compact din portofoliul grupului auto Volkswagen. să se pregătească de relansare.
A treia generație a gamei Skoda Octavia urmează a fi prezentă, în premieră mondială, la viitoarea ediție a Salonului auto de la Geneva, care va avea loc la primăvară.
Au apărut deja primele imagini cu noua Skoda Octavia, surprinse în timpul testelor premergătoare lansării.
Din păcate, din cauza modului profesionist în care a fost camuflată mașina, instantaneele nu prea permit schițarea unei prime impresii despre direcția estetică aleasă de producătorul din Cehia.
Ne putem gândi însă că, în tradiția Volkswagen, și noua Skoda Octavia va face obiectul unei evoluții estetice, nu a unei revoluții.
Skoda Octavia (berlină cu hayon) concurează, pe segmentul C, cu sedanuri compacte ”clasice” precum Opel Astra Sedan, Ford Focus Sedan sau Renault Fluence.