Anul 2011, a fost pentru poliţişti unul tumultos, plin de reorganizări şi de restructurări. După ce în 2010, 8000 de poliţişti şi-au aruncat "caşchetele” în faţa Cotroceniului, Traian Igaş, fostul ministru de Interne,i-a ţinut tot într-o testare- de genul, cinci întrebări şi eşti pus pe liber- tăieri de salarii şi restructurări. Astăzi, cu bune, cu rele, s-a tras linie şi s-a făcut bilanţul Poliţiei Române. Problemele poliţiştilor au rămas aceleaşi, însă, e drept, la aparat au trecut alţi vorbitori...
M.R. Ungureanu vrea o "faţă” nouă pentru poliţie!
Mihai Răzvan Ungureanu, noul premier al României şi Gabriel Berca, numit ministru de Interne în locul lui Traian Igaş au fost prezenţi la eveniment. Dacă în timpul mandatului de la Interne al lui Traian Igaş am tot auzit de restructurări/reorganizări/reformă, iată că Răzvan Ungureanu a susţinut că repetarea acestor termeni ameninţă să îşi piardă înţelesul, în special în faţa cetăţeanului.Ungureanu a declarat că procesul de reformă nu presupune doar concedieri şi reorganizări de organigrame, ci profesionalizare şi introducerea unor standarde de calitate în activitate. Premierul Ungureanu i-a atenţionat pe reprezentanţii Poliţiei Române că se va implica personal în schimbările care trebuie efectuate în structura instituţiei, inclusiv în ceea ce priveşte selecţia şi promovarea cadrelor, deoarece are senzaţia că reforma nu a fost niciodată începută în acest domeniu."Deseori la bilanţuri, în discursuri, amestecăm cifrele cu speranţele noastre.Cifrele uneori ascund, nu dezvăluie, şi ştiu că este confortabil să oferim parametri cantitativi, pentru că în felul acesta de multe ori dăm deoparte evaluarea calitativă.Observ în limbajul multora dintre cei care se referă la bilanţuri, mai ales în structurile ministerelor cu implicare majoră în siguranţa cetăţeanului, termeni care ameninţă să îşi piardă înţelesul: refor