Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu cât a scos la vânzare biroul FMI din România maşina de protocol a lui Jeffrey Franks şi de ce nimeni nu a vrut să o cumpere

Publicat in Gandul, luni 9 aprilie 2012 ·

Maşina pe care Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, o utiliza în deplasările sale în Bucureşti a fost scoasă la vânzare. Biroul Regional al Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România şi Bulgaria a scos la vânzare automobilul pe care oficialii FMI îl foloseau pentru deplasările oficiale. Este vorba despre un Nissan Patrol, fabricat în 2004, care are şapte locuri, 125.000 de km la bord, iar preţul de vânzare este de 7.000 de euro. Autoturismul este dotat cu anvelope all season.

"Termenul limită pentru vânzarea autoturismului era astăzi, 9 aprilie, dar din cauza taxelor care trebuie achitate nu am găsit un cumpărător. Nu am fixat un nou termen limită pentru vânzarea autoturismului. Sperăm să găsim un cumpărător", a declarat pentru gândul Florin Cirstea, de la Biroul FMI în România.

El a explicat că taxele practic dublează preţul cerut de 7.000 euro. "Din cauza taxelor, preţul final este mai mult decât dublu. La cei 7.000 de euro se adaugă mai multe taxe, între care TVA, taxe vamale, accize. Taxele şi comisioanele se calculează la valoarea unei maşini noi, care este de 35.000 de euro", ne-a spus Cirstea.

În anunţul publicat pe site-ul biroului FMI din România se arată că cea mai bună ofertă urma să fie selectată pe 9 aprilie, la ora 11, la sediul biroului FMI din Bucureşti. Cumpărătorul va trebui să achite integral preţul solicitat, la livrarea automobilului. Vânzarea poate fi încheiată chiar dacă va fi primită doar o singură ofertă.

Maşina are un motor diesel de 2.953 de cmc şi o putere de 116 kw şi poate fi văzută la sediul biroului FMI din Bucureşti, din zona Unirii.

Anunţul pentru vânzarea maşinii coincide cu finalul mandatului lui Jeffrey Franks, americanul care de peste trei ani conduce negocierile FMI cu România. Misiunea de evaluare programată la sfârşitul acestei luni va fi ultima pentru Jeffrey Franks. @N_P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°