Emisiunile grobiene, de pe câteva canale tv, au un public şi încă unul mare. Cei care le blamează nu se ating însă nici cu o floare de publicul lor. La întrebarea "Cum e omul care se uită seară de seară la nişte programe tv idioate?" răspunsul ar părea să fie: la fel ca programele. Numai că e un răspuns pripit, întrucât motivele individuale nu prea pot fi adunate într-o ecuaţie colectivă.
Chiar şi cei mai selectivi intelectuali simt din când în când nevoia să butoneze telecomanda pe canalele-gunoi, din raţiuni nu neapărat critice. Vezi cum e lumea, vezi cum sunt oamenii, pricepi cum sunt vremurile şi aduni argumente pentru o definiţie mai relaxată a naţiei căreia îi aparţii. Nu te mai grăbeşti să spui ce-ai învăţat din Abecedar, că suntem un popor viteaz, mândru, harnic şi primitor.
Deşi nu are nimeni îndreptăţirea să dea note publicului tv, e un fapt că emisiunile vulgare, cu realizatori mituiţi de ţigani manelişti şi cu târfe care cumpără reclama în aşternut, contează pe mulţimi cu o educaţie modestă. Sunt tot mai multe şi mai idioate, pentru că publicul care le consumă e şi el în creştere. Relaţia e de la cauză la efect şi înapoi la îngroşarea cauzei. E tot un fapt că, devenind emisiunile de divertisment şi de dezvăluiri intime tot mai imunde, publicul lor nu se emancipează. Se duce în jos, o dată cu cuprinsul de grosolănii şi scandaluri de bordel de pe micul ecran. Publicul e anonim şi alcătuit din ce se adună, dar realizatorii acestor programe golăneşti sunt toţi la vedere. Ei sunt plătiţi de patroni cu multe mii de euro lunar sau pe emisiune şi masiva lor prostituare e lăudată de publicaţii ce trăiesc din substanţa emisiunilor-gunoi, fiind cumpărate de acelaşi public. Publicul, odată adus în faţa micului ecran, nu mai are scăpare. E inundat de can-can-uri şi poveşti de alcov, de amăgirile unei vieţi de răsfăţ sexual şi opulenţă, e fi