Erijaţi în salvatori ai Uniunii Europene, comisarii de la Bruxelles doresc o mai bună supraveghere a bugetelor naţionale care, dacă derapează fiind intercorelate, conduc la situaţii de criză a datoriilor, precum cea actuală. Este vorba despre semestrul european, propus miercuri de Comisia Europeană.
Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan:
Proiectele de bugete naţionale vor fi examinate la Bruxelles înainte ca ele să fie votate de Parlamentele naţionale; aceasta s-ar întâmpla în primul semestru al anului ce precedă anul pentru care proiectul de buget este realizat, de unde şi numele de «semestru european». Comisia Europeană îşi rezervă dreptul de a respinge proiectele de buget dacă ele nu respectă normele Pactului de stabilitate al Zonei Euro, adică, între altele, dacă nu prevăd ca deficitul public să rămână la sub 3% din PIB.
Statele care depăşesc deja acest procent vor fi puse sub supravegherea cea mai atentă. Apoi un control maxim, un fel de tutelă, va fi pus pe state fragile ca Grecia, Irlanda şi Portugalia. Banca Centrală Europeană va fi şi ea probabil implicată în această supraveghere.
Motivul este că multe statele cu probleme nu se redresează la timp ci aşteaptă până în ultimul moment, ceea ce crează probleme în alte state şi adesea un haos bugetar, explică comisarul european al afacerilor monetare, Olli Rehn. Andreea Orosz şi Mihaela Gherghişan, în dialog despre semestrul european
Erijaţi în salvatori ai Uniunii Europene, comisarii de la Bruxelles doresc o mai bună supraveghere a bugetelor naţionale care, dacă derapează fiind intercorelate, conduc la situaţii de criză a datoriilor, precum cea actuală. Este vorba despre semestrul european, propus miercuri de Comisia Europeană.
Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan:
Proiectele de bugete naţionale vor fi examinate la Bruxelles înainte ca e