Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Selena Jariştea – YS Panciu, derby-ul campionatului în Superliga Vrancei

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 26 octombrie 2013 ·

Superliga Vrancei la fotbal îşi va consuma astăzi (sâmbătă) o nouă etapă, a opta, jocurile urmând să înceapă de la ora 16.00, iar juniorii republicani vor evolua în deschiderea meciurilor din Superligă, de la ora 14.30. În cadrul rundei de astăzi se va disputa şi cel mai aşteptat meci al sezonului, între Selena Jariştea şi Young Stars Panciu, primele două clasate în acest moment. Ambele formaţii şi-au manifestat intenţia de a promova în liga a treia. Favorită pare a fi la prima vedere Selena Jariştea, grupare în cadrul căreia evoluează mai mulţi jucători care au evoluat în liga a treia cu CSM Focşani şi FC Panciu.

De partea cealaltă, cu un lot în reconstrucţie, păncenii sunt optimişti: „Nu vom pierde. Fotbalul este imprevizibil“, a spus antrenorul principal al YS Panciu, Dănuţ Bolocan. Confruntarea de pe Stadionul Măgura va fi arbitrată de Mihai Gică, ajutat la cele două linii de Ionuţ Paraschiv şi Dorinel Meiroşu, iar Vasile Burgă este observator din partea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vrancea.

Programul rundei de astăzi (ora 16.00):

Victoria Gologanu – Euromania Dumbrăveni,

Selena Jariştea – Young Stars Panciu,

Energia Vulturu – Voinţa Odobeşti,

Victoria Gugeşti – Voinţa Cîrligele,

AS Suraia – AS Cîmpineanca,

Unirea Ţifeşti – FC Mărăşeşti (duminică, ora 11.00, la Jariştea).

Clasamentul Superligii Vrancea la fotbal

1. Young Stars Panciu 7 6 1 0 20-4 19p

2. Selena Jariştea 7 6 0 1 42-7 18p

3. Euromania Dumbrăveni 7 4 1 2 17-10 13p

4. Victoria Gugeşti 7 3 1 3 16-19 10p

5. Voinţa Cîrligele 7 3 1 3 15-19 10p

6. FC Mărăşeşti 7 3 1 3 14-21 10p

7. Voinţa Odobeşti 7 3 0 4 15-15 9p

8. AS Suraia 7 2 3 2 18-24 9p

9. Energia Vulturu 6 2 1 3 13-14 7p

10. Victoria Gologanu 7 1 2 4 8-17 5p

11. Unirea Ţifeşti 6 1 1 4 14-21 4p @N_

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Agricultură. Guvernul anunţă finanţarea pentru programul Rabla pentru tractoare

Mediafax acum o ora
Premierul a anunţat că Guvernul va finanţa, în premieră, prin Fondul pentru mediu, programul „Rabla pentru tractoare”. „Susţinem producţia internă de tractoare şi ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc un sprijin neramburs

Ajutor pentru persoanele și cuplurile infertile din România care vor să aibă copii. Câți bani vor primi de la stat

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, 30 mai, că în şedinţa de guvern va fi aprobată o măsură importantă pentru persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii. Şeful Executivului a precizat că aceştia vor putea beneficia de sprijin de

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 10 bazine hidrografice, până vineri dimineaţa

News.ro acum 2 ore
Hidrologii au actualizat atenţionarea Cod galben de inundaţii, care rămâne în vigoare, până vineri dimineaţă, pe râuri din zece bazine hidrografice. ”Specialiştii I.N.H.G.A. au actualizat Codul galben, cu valabilitate începând de astăzi, de la ora 1

Dolj: Un minor de 15 ani, reţinut în cazul fetiţei moarte. Ar fi folosit un cuţit şi o funie

Mediafax acum 2 ore
Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul fetiţei de doi ani şi jumătate găsită moartă în judeţul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi ar fi strangulat-o cu o funie.

Jurnalistul Dorin Chioţea este noul redactor-şef al ziarului Libertatea

News.ro acum o ora
Dorin Chioţea a fost numit redactor-şef al ziarului Libertatea. EL va ocupa această funcţie începând cu luna iunie 2024, potrivit anunţului Ringier. Absolvent al Facultăţii de Medicină UMF "Carol Davila", Dorin Chioţea are o carieră în presă de apro

Marcel Ciolacu: Deblocăm azi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă / Grup de lucru pentru identificarea soluţiilor care să permită accesul pacienţilor la medicamente esenţiale, la preţuri rezonabile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în şedina Executivului se deblocheaxăazi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă, fiind a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical dup

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 31 minute
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede folosirea fondurilor europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor în proporţie de 90%

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocur

Premierul anunță că se majorează salariul de la 1 iulie, dar PUNCTUL de amendă va fi înghețat

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat înaintea ședinței de Guvern de joi că săptămâna viitoare vor fi adoptate două acte separate prin care salariul minim brut va fi de 3.700 de lei de la 1 iulie și punctul de netaxare de la 300 de lei, iar punctul de

Trei militari salvatori din Italia au murit după ce au căzut într-o prăpastie în timpul unui exercițiu în Alpi VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei militari salvatori din Italia, membri ai Poliţiei Financiare, au murit după ce au căzut într-o prăpastie în timpul unui exerciţiu de escaladare la Val Masino, în apropierea cantonului elveţian Graubünden, în Alpi, a informat ministrul italian a

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°