Eu sint un con albastru, al cunoasterii, inconjurat de o spirala verde, a iubirii. Con si spirala, albastru si verde, cunoastere si iubire, eu sint. Am venit pe lume, desi usor suparat, intr-un loc fermecat, un sat plin de povesti, de mituri, de fantasme, caruia i se spune Bilca. Am crescut intr-o atmosfera fabuloasa, doldora de legende depanate la gura sobei, de ritualuri si de traditii. O zona folclorica foarte bine conservata, in care marile evenimente (nasterea, nunta, moartea) deveneau niste desfasurari ritualice de proportii cosmice, iar viata, viata obisnuita, era plina de vraja si de mister. O zona foarte religioasa, aproape de Putna, Sucevita, Bogdana Radautilor si de padurea pierduta in care mai zaream doar de dincoace de frontiera poiana cu stejar a bunicului, pe care n-a mai apucat s-o revada dupa razboiul cel mare.
In sat, vrajitoarea era la fel de importanta ca preotul, iar femeile batrine, "babele", erau foarte intelepte, stiau foarte multe: descintece, balade, povesti, buna rinduiala a tuturor lucrurilor, precum samanii prin alte parti. Mergeam cu bunica pe jos sau cu bunicul cu caruta pe la manastiri si dormeam sub copaci. Doamne, cit Cer era deasupra si cite stele, n-am mai vazut de atunci nicaieri atitea stele. Aproape ca le atingeam cu mina, ca redeveneam pulbere stelara. Se facea focul si se trecea la povesti. Astfel, auzeam despre razboi si evacuare, despre oameni cu coada, despre oase de uriasi descoperite chiar sub gardul minastirii, despre strigoi, moroi si alte fiinte de la granita lumilor. Animalele erau aproape sacre, de multe ori fiind mai importanta vaca decit nevasta, dar in fine...
Satul traia dupa legile lui si-ti inculca, vrind-nevrind, o perspectiva asupra lumii: joaca era ceva bestial, sarbatorile se tineau cu sfintenie si n-o sa uit niciodata inchistritul oualor de Paste, pline de simboluri nici astazi intelese pe depli