Există sute de mii de familii care duc un trai chinuit la oraş. Criza le-a adâncit suferinţa, iar apropierea iernii îi face să simtă tăişul rece al disperării.
Îşi socotesc fiecare bănuţ din pensie, din leafă ori din ajutoare sociale şi ies, inevitabil, pe minus. Nu le ajung banii. Mâncarea se scumpeşte, factura la întreţinere se anunţă apocaliptică. Şi atunci?
Mulţi dintre cei aflaţi în această situaţie au la îndemână o soluţie salvatoare, dar nici nu îndrăznesc să se gândească la ea. Alţii se gândesc, dar nu au curajul de a trece la fapte. Preferă să se chinuiască în continuare, să tremure de frig şi să sufere de foame, în loc să ia o decizie radicală.
Soluţia este mutarea de la oraş la ţară. În România există mii de sate depopulate, cătune aproape părăsite, uliţe pe care două case din trei sunt nelocuite. Multe gospodării sunt scoase la vânzare, la preţuri de nimic, dar nu le cumpără nimeni. Proprietarii lor sunt, de regulă, moştenitori urbani ai bătrânilor care s-au stins. Nici pentru închiriere, pe sume modice, nu se prea găsesc muşterii. Aşa se face că locuinţele se părăginesc, înghiţite de bălării, iar pământurile aferente rămân nemuncite.
Nu oricărui orăşean i se potriveşte această formulă. Dar pentru cel care nu-şi găseşte rostul la oraş, ea poate fi o salvare. Iar a-ţi găsi rostul înseamnă să reuşeşti, prin munca ta, să-ţi asiguri traiul. Ţie şi, dacă este cazul, celor care depind de tine (copii, părinţi etc.).
Soluţia este de-a dreptul miraculoasă pentru cei care deţin proprietăţi în oraşele mari, dar au venituri prea mici pentru traiul urban. Studiu de caz: o familie de bucureşteni cu apartament la bloc. De ce să înduri frigul şi foamea, fără nicio perspectivă de revenire la un trai normal, când tu stai, de fapt, pe un sac de bani? Mai bine vinzi apartamentul cu, să zicem, 60.000 de euro şi cumperi o casă la ţară cu 10.000 de