22 de copii n-au primit aprobarea psihologilor, după ce au fost evaluaţi psihosimatc pentru a merge din toamnă la şcoală, fie în clasa pregătitoare, fie în clasa I. În total, până în acest moment, în judeţul Teleorman au fost evaluaţi psihosomatic 154 de copii. Evaluarea are doar caracter consultativ, într-un final tot părinţii find cei care decid dacă-şi înscriu sau nu copiii la şcoală.
Inspectorul Şcolar General al judeţul Teleorman, Constantin Amarie a încercat să clarifice situaţia înscrierilor la clasa I şi clasa pregătitoare, pas cu pas, astfel încât „să nu mai existe nelămuriri în rândul părinţilor“. Potrivit acestuia, până în prezent au fost evaluaţi psihosomatic 154 de copii. În urma evaluărilor, 22 de elevi au primit recomandarea de a mai sta acasă încă un an. În judeţul nostru se estimează că vor fi formate 126 de clase pregătitoare şi 140 de clase I.
Referitor la stabilirea clasei în care va fi înscris copilul, inspectorul a precizat că selecţia se face în funcţie de vârsta copilului, de participarea sau neparticiparea anterioară la educaţia preşcolară, de testele psihosomatice, dar şi de opţiunea părinţilor.
Conform legii, copiii care împlinesc 7 ani până la data de 31 august 2012 inclusiv vor fi înscrişi în clasa I, cei care împlinesc 6 ani până la aceeaşi dată inclusiv vor fi înscrişi în clasa pregătitoare. Aceştia din urmă, însă, pot fi înscrişi în clasa I, la solicitarea scrisă a părinţilor.
Evaluarea psihosomatică
În Teleorman au fost stabilite cinci centre de evaluare la Alexandria, Turnu Măgurele, Roşiorii de Vede, Videle şi Zimnicea. Programările se fac la CJRAE Teleorman, de lângă Inspectoratul Şcolar Judeţean. Evaluarea psihosomatică are la bază două aspecte. Unul dintre ele este adeverinţa care atestă faptul că preşcolarii sunt pregătiţi sau nu pentru clasa I sau cea pregătitoare. Această adeverinţă este eliberată d