Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluția găsită de elevi CA SĂ IA BAC-UL: transferul de la real la uman

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 septembrie 2012 ·

Mai mulţi elevi de clasa a XII-a din judeţul Vaslui s-au transferat anul acesta de la clase cu profil real la profil umanistic, pentru a evita să susţină examenul de Bacalaureat la proba de matematică, acolo unde se iau de obicei cele mai multe note sub 5.00. Sursa: CODRIN PRISECARU

Elevii admit că preferă să-şi schimbe profilul decât să rişte nepromovarea examenului de maturitate.

”Dacă vreau la facultate, trebuie să mă mut la uman”

”Când aveam română, istorie, ziceam că-s uşoare, era relaxare, când veneau matematica, fizica sau chimia, era un chin. Am fost la matematică-informatică şi acum sunt la filologie. M-am transferat. Am acumulat goluri şi nu puteam să evoluez şi să fac faţă la matematică. Mai mult de 5.00 nu am avut, mă ţineam pe linia de plutire şi m-am gândit că, dacă vreau să urmez o facultate, trebuie să iau bac-ul. Degeaba stau la mate-info şi nu fac nimic”, a spus o elevă de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă” din Vaslui, citată de Agerpres.

Tentația recompenselor care se obțin ușor

De cealaltă parte, profesorii susţin că elevii preferă să se transfere deoarece există în rândul acestora tentația de a obţine note bune cu efort redus. ”Nu cred că matematica a devenit o sperietoare. Cred că tendinţa de a obţine lucruri cât mai uşor este trendul actual. Programele şcolare sunt extrem de încărcate, la matematică-informatică sunt foarte dificile. Pregătirea elevilor din gimnaziu nu este întotdeauna la înălţime, iar faptul că o parte din elevi ajung la profilul real fără să fi dorit îi pune într-o situaţie delicată, ei ajungând să nu facă faţă”, a spus profesorul de matematică Gheorghe Panainte Cornescu.

De la începutul acestui an, în Vaslui, aproximativ 100 de elevi de clasa a XII-a s-au transferat de la profilul real la cel umanistic. Astfel, candidaţii nu vor mai susţine obligatoriu la Bacalaureat proba la matematică, ci la i

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 22 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°