În ’89, să ai ocazia să te afli sub umbrela "Protocolului" – de orice gen ar fi fost acesta, însemna o viaţă mai bună, mai uşoară. "La Protocol" în­semna uneori o lume aproape cu un pas mai aproape de democraţie. Gră­diniţele nu făceau nici ele excepţie. În Bucureşti, Protocol însemna Gră­di­ni­ţa APACA – o "uriaşă fabrică de Şoimi ai Patriei".

CAZARMA COPIILOR

În anii comunismului, Fabrica de confecţii "APACA" era una dintre cele mai importante întreprinderi din Bu­cureşti. Cu aproape 20.000 de lu­cră­tori, era un fel de mini orăşel. Nu avea autonomie locală... dar, totuşi. Grija statului pentru această fabrică importantă s-a tradus şi prin înfiinţarea unei grădiniţe APACA. Copiii an­ga­jaţilor erau înscrişi la această unitate cu program săptămânal.

Raţionamentul era simplu. Copii fericiţi, părinţi mulţumiţi, linişte în fabrică şi muncă după plan. Grădiniţa APACA era una de protocol, înfiinţată într-o clădire construită iniţial pe post de cazarmă. Nu se mai instruiau sol­daţii ţării, se educau generaţiile vii­toare, "Şoimii Patriei". O vizitau soţiile înalţilor oaspeţi ai Partidului, se organizau defilări de modă şi se pregăteau grupuri de copii pentru participarea la diferitele serbări populiste. La o discuţie cu educatoarele de atunci (aflate în activitate şi acum) descoperi o lume interesantă.

Cornelia Mihăilescu, una dintre edu­ca­toarele vechi ale instituţiei, po­ves­teşte despre vremurile în care Fa­brica şi partidul aveau grijă de gră­di­niţă cu toate mijloacele disponibile.

Aici, după cum povesteşte dna Mi­hă­i­lescu, era mai bine ca acasă. Foarte cald. Angajaţilor parcă nu le mai ve­nea să plece acasă. Era bine. Unitatea avea centrală proprie, iar gazele ve­neau atât de la conducta statului, cât şi de la conducta fabricii de confecţii. Când frigul cuprindea totul, în faţa unităţii de protocol rămâne