Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia, dirijată de Antonio Pappano, va interpreta, miercuri, la Sala Mare a Palatului, compoziţii de George Enescu, Maurice Ravel şi Antonín Dvořák.
Articol realizat de Despina Petecel Theodoru
Piesa lui Maurice RavelUne barque sur l´océan/O barcă pe ocean op. 43 face parte din Suita pentru pian Miroirs/Oglinzi, fiind a treia din cele cinci mini-poeme: Noctuelle/Cucuveaua, Oiseaux tristes/Păsări triste, Une barque sur l´océan, Alborada del gracioso/Aubada bufonului şi Vallée des cloches/ Valea clopotelor şi a fost dedicată pictorului Paul Sordes.
Prima audiţie i s-a datorat lui Ricardo Vignès care a interpretat-o în 1906, în Salle Érard din Paris. Anul 1905, când a fost compusă, coincide cu finisarea, de către Claude Debussy, a celor Trei schiţe simfonice, Marea (a căror influenţă e vădită), dar şi cu faimosul „scandal“ stârnit de naşterea, în pictură, a curentului fauvist ce cultiva o cromatică violentă, instinctuală, în contrast cu rafinamentul coloritului picturii şi muzicii impresioniste. Suita raveliană apare, de aceea, ca o oază de lumină, poezie şi visare, marcând „o schimbare considerabilă în evoluţia mea armonică“ (Ravel, 1928).
Datorită arpegierilor fluide, multicolore, sugerând ondulaţia mai delicată sau mai învolburată a valurilor, ca şi irizările stropilor de apă, prin care cerul pare să se oglindească în mare şi invers, Une barque sur l´océan a fost etichetată drept „elogiul arpegiilor“. Conform unei practici moştenite probabil de la preclasici (Bach în special), Ravel transcrie pentru orchestră simfonică şi această partitură pianistică – aşa cum procedase şi cum va proceda şi cu alte lucrări destinate iniţial pianului: Albo-rda, suita Mama mea gâsca, Menuet antic, Pavana pentru o infantă defunctă, Mormântul lui Couperin – accentuându-i astf
