Cu noul monovolum compact 500L Living în 5+2 locuri, Fiat ancorează şi adoptă nişte coordonate familiale solide, MPV-ul italian fiind al treilea derivat din platforma împrumutată de la Punto după 500 Lusso şi 500 Trekking.
Cele două scaune suplimentare decupate din portbagaj au impus o uşoară revizuire a dimensiunilor. Astfel, spre deosebire de modelul iniţial 500L (Lusso), noul Fiat 500L Living măsoară 4,35 metri în lungime, adăugând astfel 20 cm la cei 4,15 metri ai MPV-ului scurtat şi pseudo-SUV-ului Trekking. Lăţimea a rămas pe mai departe la 1,79 metri, valoarea a ampatamentului de 2,63 metri a fost upgradată cu câţiva centimetri, în timp ce înălţimea la plafon a scăzut cu 1,6 cm.
În formula cu primele două planuri ale habitaclului populate de pasageri, portbagajul Fiat-ului 500 L Living înghite 640 de litri. Prin comparaţie, modelul scurtat 500 Lusso are un volum de 400 de litri, care însă se poate expanda la 1.300 de litri.
Pasagerii sunt eliberaţi de senzaţii claustrofobice, asta graţie suprafeţei vitrate panoramice de jur împrejurul lor. Astfel, în faţă, stâlpul frontal este bifurcat în două, creînd un mic triunghi de sticlă. Lateralul maşinii mai dispune în spate încă de un al treilea geam suplimentar ce ajută mult la vizualizarea obstacolelor şi intuirea distanţelor la mersul cu spatele. Montanţii sunt vopsiţi în negru, geamurile au o tentă uşor fumurie, iar plafonul şi carcasele oglinzilor pot fi vopsite în culori contrastante cu restul caroseriei, asemenea modelelor din gama Mini.
MPV-ul cu 5+2 locuri repartizate pe trei rânduri de scaune cunoaşte şase versiuni de interior cu zece combinaţii cromatice.
Ca stil, noul Fiat 500L Living împrumută partea frontală a citadinei Cinquecento, adică adoptă ghiduşele faruri rotunde dublate mai jos de altele, tot circulare, dar de dimensiuni ceva mai mici.
Consola faţă este scurtă, capot