„Muncitorii români nu ies în evidență, nu provoacă probleme și sunt cunoscuți pentru disponibilitatea la muncă peste program și la mobilitate.” Nu este afirmația vreunui patriot de-ai noștri, ci a unui reprezentant de prim rang al uniunii sindicale britanice.
De la 1 ianuarie 2014, românii ar trebui să lucreze după bunul plac în toate cele 27 de state europene. După cum unii din cititori sau din cei care au realizat pe propria piele știu deja, în momentul de față mai există opt state care au profitat de sistemul agreat la momentul aderării (2+3+2): Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Olanda, Austria, Malta și Luxemburg, la care se adaugă Spania, care, după liberalizarea totală a pieței pentru români, a revenit asupra deciziei la finalul anului trecut , pe fondul unei rate-record a șomajului.
Problema este că anumite state, și ne referim aici cu precădere la Marea Britanie (deși, conform unei serii de studii, Germania este principala țară vizată de potențialii emigranți români, nu Regatul Unit) se declară acum împotriva ridicării restricțiilor, chiar și după 7 ani de la aderarea celor mai urât privite două state de pe continent - România și Bulgaria.
În cuvintele Luminiței Odobescu, consilier de stat în guvern, „este regretabil ce se întâmplă acum cu imaginea României în Occident, argumentele aduse de vestici împotriva cetățenilor plecați la muncă sunt nedrepte. Dureroase sunt și barierele tehnice ce ni se impun, de la birocrația excesivă la intermedierea forțată a agenților de muncă. După aderarea din 2007, presa din anumite state transmitea același tip de mesaj, or între timp cifrele au infirmat aceste angoase.”
De altfel, fapt subliniat de-a lungul timpului de diverși actori politici, de data aceasta, chiar nu e vina noastră. „Să fie clar, ce se întâmplă acum cu românii datează din experiența Angliei cu pe
