Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pelicule de Oscar la Festivalul Filmului European de la Bucureşti

Publicat in Gandul, marți 3 mai 2011 ·

59 de pelicule din 28 de ţări vor vedea românii la Festivalul Filmului European 2011. Acesta se va desfăşura între 5 şi 29 mai în cinci oraşe din ţară: Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara. "Anul acesta sunt 28 de ţări participante şi, pentru prima oară, este prezentă şi Republica Moldova", anunţă preşedintele ICR, Horia Roman Patapievici. El a comunicat şi numele ambasadorului onorific al festivalului, regizorul Radu Muntean.

VEZI programul complet al festivalului AICI

În cadrul Galei de deschidere, de joi, 5 mai, va fi prezentat filmul polonez "Essential Killing", în regia lui Lerzy Skolimowski, film distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia, 2010. În cea de-a doua zi e rândul documentarului românesc "Metrobranding", realizat de Ana Vlad şi Adi Voicu, să ajungă la întâlnirea cu cinefilii. Evenimentul e programat la Cinema PRO, la ora 19:30. Proiecţia premiatului thriller polonez "Casa rea", în regia lui Wojciech Smarzowski, va avea loc pe 7 mai la Cinema Studio (ora 20:00), în prezenţa regizorului şi a producătorului. În aceeaşi zi, Cinemateca Eforie găzduieşte Ziua Filmului Studenţesc, o premieră pentru Festivalului Filmului European. Va fi prezentată o selecţie de filme realizate de studenţi de la Academia de Arte din Chişinău alături de câteva scurtmetraje ale studenţilor de la UNATC "I.L. Caragiale" Bucureşti. Proiecţiile vor fi urmate de discuţii între regizorii români şi moldoveni, moderată de Sorin Botoşeneanu, decanul Facultăţii de Film din Bucureşti. Ambasadorul onorific al festivalului, Radu Muntean, şi Igor Cobileanski se vor alătura tinerilor regizori cu documentarul "Lindenfeld", respectiv scurtmetrajul "(Plictis) şi Inspiraţie".

Pe 12 mai, la Cinemateca Eforie, va avea loc proiecţia celui mai recent film al lui Radu Jude, "Film pentru prieteni", în prezenţa regizorului.

Secţiun

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 2 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 36 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°