Frumuseţea nu se demodează niciodată, nici măcar cînd vine vorba de tenis şi de un tip în vîrstă de 34 de ani
Un soi de nălucă traversează cu seninătate circuitul masculin. Te uiţi la el şi nu ştii unde să-l încadrezi. De fapt, e logic: nu face parte din nici o categorie actuală. Este reprezentantul aproape unic al unui stil de joc minunat de anacronic. Adică minunat şi anacronic. Acel stil de joc care era la modă acum 15-18 ani, dar pe care el îl înfrumuseţează cu talentul lui neîncăpător. Te uiţi la Tommy Haas şi îl vezi pe el, pe nimeni altcineva.
Un tip care are 34 de ani şi jumătate pe care nu-i arată, deşi a petrecut mulţi ani sub soarele Floridei. Un tip care nu prea pune preţ pe culorile la modă sau pe coordonarea lor şi care foloseşte tricouri Nike alb, lila şi bleu fără să aibă contract cu firma americană. Are, în schimb, pantofi KSwiss şi rachetă Head. Cînd a apărut în circuit, în 1996, era printre cei mai înalţi. Astăzi, la ai săi 1,88 metri şi 84 de kilograme, ultimele transformate în muşchi prelungi, lucraţi, e mai degrabă candidat pentru vreun podium de modă.
Te uiţi la el cum a ajuns pînă departe în turneul Masters 1000 de la Miami (asta indiferent de ce s-a întîmplat aseară, contra lui Davíd Ferrer) şi te minunezi. Aproape că-ţi vine să iei cîteva cadre cu el, să le faci sepia, să le pui rame lăcuite şi să le agăţi pe perete, deasupra unui bufet vintage. Tommy la fileu, făcînd un voleu dintre acelea care lasă mingea să adoarmă în terenul advers. Tommy la fileu, făcînd un voleu dintre acelea care înţeapă mingea dincolo. Tommy executînd un lob, globul galben plutind în aer ca un puf de păpădie gigant. Tommy lovind cu fascinantul lui rever cu o mînă unde vreţi, în cros, în lung de linie, cu slice-ul, cu drive-ul.
Ce caută el aici, în lumea băieţilor care aleargă precum iepurii, care ţin ambele palme bine pe ra
