Pelicula care le poartă numele a impresionat juriile de la cele mai importante festivaluri internaţionale de film. Chiar dacă acum sunt cunoscuţi în lumea întreagă, bunicii regizorului Andrei Dăscălescu şi-au păstrat aceeaşi naturaţele din film. Nu s-au îmbogăţit peste noapte, ci-şi trăiesc povestea de dragoste în căsuţa lor din Gârcina.

Ceea ce a început ca un film de familie, în care regizorul Andrei Dăscălescu a surprins viaţa de zi cu zi a bunicilor săi, s-a transformat într-unul dintre cele mai bune filme documentare din ţară şi din lume.

O poveste de dragoste ce a depăşit o jumătate de secol continuă să impresioneze şi astăzi, iar Elena şi Constantin Vinca rămân aceiaşi bunici simpatici, cu un simţ al umorului aparte şi cu o putere de viaţă de invidiat.

Aplaudaţi la scenă deschisă

„Am crezut că glumeşte când ne-a spus că a făcut un film cu noi. L-am văzut prima dată pe 9 ianuarie 2009, la Piatra Neamţ, când aniversam 57 de ani de căsnicie. Sala întreagă s-a ridicat în picioare să ne aplaude când ne-au văzut. Nu mi-a venit să cred: cum să ne aplaude pe noi, care avem numai cinci clase primare, atâţia oameni deştepţi şi cu carte“, recunoaşte sincer bunica Elena.

Bătrânii spun că au fost impresionaţi de oamenii care au stat şi în frig ca să-i vadă pe ei jucând în filmul vieţii de zi cu zi. O poveste continuă să trăiască şi acum. Au mai îmbătrânit puţin, sunt mai trişti pentru că şi-au pierdut un fiu şi au avut destule probleme în ultimii şase ani, de când a fost filmat „Constantin şi Elena“, dar se iubesc ca-n prima zi şi susţin că de-ar fi s-o ia de la capăt, tot împreună ar alege să fie. „Nu ne-am certat niciodată. Dacă unul din noi a avut ceva pe suflet, a spus şi aşa s-au rezolvat toate. Nu mi-a reproşat niciodată nimic, dar simţeam eu că intru în pământ dacă o supăram cu ceva“, povesteşte Constantin Vinca.