Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE vrea să implice sectorul privat în finanţarea Greciei

Publicat in rfi, vineri 24 iunie 2011 ·

Prima sesiune de lucru a summitului UE la Bruxelles s-a axat joi seară pe problemele economice ale Europei, în centrul atenţiei aflându-se finanţarea Greciei. Soluţia problemei greceşti, aşa cum o prezintă liderii europeni pare simplă: odată adoptate măsurile de austeritate de Parlamentul Grec, ţara va primi în iulie o nouă tranşă a împrumutului la care să se asocieze şi sectorul privat.

În realitate, măsurile de austeritate, asupra cărora Grecia s-a pus de acord joi seară cu UE şi FMI implică concedieri masive în sectorul public şi privatizări de proporţie.

Iar participarea voluntara a sectorului privat nu este pentru moment decât o idee. In paralel cu discutiile de la Bruxelles ale liderilor comunitari, ministrii europeni de finante au contactat aseara banci, fonduri de invstitii si companii de asigurari care ar dori sa ajute Grecia.

In fine, votul de incredere obtinut de Prim ministrul grec Yorgos Papandreou a avut darul de a reda tari increderea necesara pentru a isi negocia mai departe viitorul financiar.

Cu toate ca unii parteneri europeni nu mai au incredere in capacitatea Greciei de a-si plati intr-o buna zi datoriile, Atena a cerut acum un ajutor robust din partea UE.

Iar UE trage invataminte din criza greaca atât pe planul unei mai bune guvernari financiare cât si pe planul dotarii cu mecanisme de criza.

Liderii europeni au decis lansarea actului oficial de infiintare a Mecanismului permanent de iesire din criză, un fel de Fond Monetar European care va functiona din iulie 2013.

Un fond european de securitate financiara va fi si el înzestrat cu 440 de miliarde de euro in capacitate efectiva de imprumut. Decizia este luata astazi de summitul european ale carui lucrari continua. Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Prima sesiune de lucru a summitului UE la Bruxelles s-a axat joi seară pe pr

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum 29 minute
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 22 minute
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 29 minute
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 17 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 3 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Iran: Cine va asigura interimatul în cazul incapacităţii preşedintelui?

HotNews acum o ora
Elicopterul care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident aviatic în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. În acest moment, nu se cunoaşte starea de sănătate a ocupanţilor, relatează News.ro citând cotidi

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°