Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri din şase ţări participă la Black Sea Summer University

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 30 iulie 2011 ·

La cea de-a doua ediţie a Universităţii de Vară „Black Sea Summer University-BSSU", a cărei temă de discuţii şi instruire este „Strategy and Innovation" participă 25 de studenţi din: Constanţa, Iaşi, Cluj, Bucureşti, Turcia, Azerbaidjan, Grecia, Olanda, Rusia şi Ucraina. „Această Universitate de vară se adresează tinerilor cu un potenţial ridicat de a deveni liderii de mâine, ajutându-i să-şi dezvolte aptitudinile pentru succesul viitor. Cei 25 de participanţi foarte motivaţi au o oportunitate unică de a-şi consolida talentul prin dezvoltarea abilităţilor de leadership şi de a ieşi din acest program mai bine pregătiţi pentru provocările economiei globale", a explicat lect. univ.dr. Cătălin Ploae. Cei 25 de participanţi vor beneficia de un training de două săptămâni care le va schimba felul obişnuit de a vedea lumea afacerilor şi, în cadrul căruia, le vor fi prezentate moduri noi şi neaşteptate de gândire. Prin participarea la program, aceştia vor fi pregătiţi pentru următorii paşi în carieră şi viaţă, deprinzând noi tehnici de leadership, vor lua contact cu idei proaspete, vor căpăta abilităţi noi de afaceri şi vor dobândi o capacitate mai mare de a face faţă provocărilor companiilor în care vor lucra. Black Sea Summer University este organizată de Facultatea de Ştiinţe Economice, din cadrul Universităţii Ovidius, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor în Economie şi Business (ASEB). La cea de-a doua ediţie a Universităţii de Vară „Black Sea Summer University-BSSU", a cărei temă de discuţii şi instruire este „Strategy and Innovation" participă 25 de studenţi din: Constanţa, Iaşi, Cluj, Bucureşti, Turcia, Azerbaidjan, Grecia, Olanda, Rusia şi Ucraina. „Această Universitate de vară se adresează tinerilor cu un potenţial ridicat de a deveni liderii de mâine, ajutându-i să-şi dezvolte aptitudinile pentru succesul viitor. Cei 25 de participanţi foarte

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 4 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 2 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 5 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 2 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 8 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 2 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 8 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°