Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Confederaţiile sindicale nu participă la CES. Pachetul de măsuri anticriză nu va primi aviz

Publicat in Romania Libera, vineri 28 mai 2010 · ·

"Reprezentanţii CNS «Cartel ALFA», CNSLR- Frăţia, CSDR, BNS şi CNS «Meridian» nu vor participa la şedinţele Consiliului Economic şi Social şi, pe cale de consecinţă, pachetul de măsuri de austeritate decis de Guvern nu va primi aviz din partea acestui for.

Cele cinci confederaţii sindicale nu acceptă să aibă un rol decorativ în CES şi refuză categoric să ia parte la acest simulacru de dialog social", susţin, vineri, liderii confederaţiilor într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax.

Guvernul a aprobat, miercuri, scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul Monetar Internaţional, care prevede, printre altele, reducerea pensiilor şi salariilor în sectorul bugetar. Documentul va fi transmis Fondului Monetar Internaţional, pentru a fi aprobat în board-ul instituţiei la finele lunii iunie.

Premierul Emil Boc anunţa atunci că Guvernul se va reuni în şedinţă pentru a demara procedura de angajare a răspunderii asupra celor două proiecte de legi privind reducerea cheltuielilor şi reglementarea pensiilor doar după ce documentele vor fi discutate şi avizate în Consiliul Economic şi Social (CES).

"Noi vom trimite proiectele la CES - vineri este o şedinţă a Consiliului, dacă am înţeles bine - şi după ce vom primi avizul CES, Guvernul se va întruni în şedinţă, îşi va declara angajarea răspunderii şi va trimite proiectele de lege la Parlament", spunea Boc.

La scurt timp după aprobarea scrisorii de intenţie către FMI, sindicatele au anunţat că nu vor participa la plenul Consiliului Economic şi Social (CES) pentru avizarea celor două proiecte de lege privind măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare şi recalcularea pensiilor, astfel că nu va putea fi dat avizul Consiliului.

"Nu participăm la acest simulacru. Plenul CES-ului nu se va putea întruni şi se va considera că proiectele de lege nu au avizul Consiliului", declara atunci pentru Me

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 4 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°