Vara viitoare Pădurea Schulerwald ar trebui să fie punctul de atracţie al oraşului, locaţia urmând să beneficieze de o serie de modificări şi modernizări pe bani europeni. Primul pas a fost făcut de către municipalitate, care a deschis licitaţia pentru a lucrările ce urmează să fie făcute.
Lucrările, care au în centru Pădurea Schulerwald, includ un drum de acces mai încăpător cu sens giratoriu în intrarea în pădure, precum şi piste pentru ciclism, alei labirint sau terenuri de sport.
Amatorii de paintball vor găsi acolo un teren special amenajat pentru asta, fiind pregătit şi un loc dedicat skaterilor. Scena deja existentă va avea parte de îmbunătăţiri, iar în zonă va apărea un grup sanitar şi un punct de prim ajutor.
Se doreşte, de asemenea, amenajarea unui loc de joacă pentru copii, precum şi o zonă pentru picnic. Şoferii nu sunt nici ei uitaţi, pregătindu-li-se aproape 30 de locuri de parcare.
Lucrările costa peste 5 milioane de euro, suma provenind din fonduri europene. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni de la semnarea contractului. Licitaţia are drept dead-line sfârşitul lunii martie.